Ministrii de externe din Uniunea Europeana au aprobat, luni, embargoul petrolier asupra Iranului, din cauza programului nuclear al acestei tari. Sanctiunile presupun o interdictie imediata de realizare a unor contracte noi pentru petrol cu Teheranul, iar cele deja in vigoare vor fi onorate pana pe 1 iulie. Imediat, pretul barilului de petrol Brent a depasit pragul de 110 dolari.
UE achizitioneaza in prezent circa 20% din exporturile de petrol ale Iranului. Alte tari producatoare de petrol, in special din Golful Persic, au promis sa compenseze livrarile Iranului. Cea mai mare parte a vanzarilor de petrol ale Iranului au loc in Asia, unde europenii si americanii incearca sa convinga state precum India sa isi reduca importurile.
In replica la sanctiunile anuntate, un reprezentat al Parlamentului de la Teheran a anuntat ca Stramtoarea Ormuz va fi inchisa in cazul in care exporturile Iranului vor fi blocate.
Agentia Internationala de Energie Atomica a confirmat ca va trimite o echipa in Iran intre 29 si 31 ianuarie.
Dupa ce ministrii de externe din UE au convenit sa interzica importurile de petrol iranian de la inceputul lunii iulie, pretul petrolului a depasit pragul de 110 dolari pe baril. (M.S.)