Emisiile de CO2 au crescut cu 25% la mașinile vândute în Europa

Emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale mașinilor vândute în Europa au crescut, în 2013, cu 25%, deși datele publicate de Agenția Europeană de Mediu (EEA) relevă faptul că acestea s-au diminuat cu 4%, până la valoarea de 127 g/km, susțin reprezentanții Federației Europene Transport & Environment (T&E), citați de site-ul organizației de mediu Terra Mileniul III.

De altfel, T&E recunoaște progresele realizate de către producătorii de automobile în privința reducerii emisiilor responsabile pentru schimbările climatice, dar, în același timp, precizează că, în urma unei analize efectuate, reiese că, deși mașinile noi au consumat, în medie, 5 l/km la testele realizate în 2013, pe șosele consumul lor a fost de 6,25 l/km, ridicând astfel costurile cu combustibilul cu 350 euro/an pentru un conducător auto obișnuit.

“Diferența semnificativă dintre emisiile de CO2 ale automobilelor de pe șosele și cele raportate în urma testelor este dată de faptul că producătorii de automobile manipulează procedurile de testare exploatând lacunele legislative și flexibilitatea testelor învechite pentru a evidenția calitățile ecologice ale mașinilor. Furnizorii din industrie au pregătit testele pentru vehicule folosind o serie de trucuri pentru a micșora rezultatele, de exemplu: izolarea fisurilor din jurul ușilor și a grilajelor, supra-umflarea pneurilor, ajustarea roților și a frânelor, folosirea unor lubrifianți speciali, minimizarea greutății autovehiculului, testarea pe temperaturi nerealist de ridicate pe piste super-netede. Testele efectuate pentru T&E arată că în condiții normale de circulație, în absența acestor trucuri, emisiile de CO2 sunt, în medie, mai mari cu 25%”, se arată în concluziile T&E.

Conform sursei citate, actualul sistem european de testare a eficienței combustibililor și a emisiilor de CO2 nu își atinge scopul, fiind dezvoltat în urmă cu peste 40 de ani și “din acest motiv, aproape jumătate din ‘progresele’ înregistrate în reducerea emisiilor în intervalul 2007-2011 nu corespund realității de pe șosele”, notează T&E.

Comisia Europeană intenționează să introducă un nou sistem de testare în anul 2017, “World Light Duty Test Procedure” (WLTP), iar măsura a fost susținută, în 2013, de către membrii Parlamentului European. Noul sistem se confruntă, însă, cu opoziția constructorilor de automobile care doresc, susțin reprezentanții T&E, să amâne introducerea acestuia până după anul 2021.

“Statele membre ale UE trebuie să sprijine Comisia Europeană prin introducerea rapidă de noi teste pentru a opri producătorii de automobile să-și inducă în eroare clienții și să ocolească reglementările”, explică Greg Archer, manager de proiect pentru autovehicule curate al T&E.

Reglementările Uniunii Europene cu privire la emisiile de CO2 solicită producătorilor de automobile să limiteze emisiile la un nivel maxim de 130 de grame/km până în anul 2015, și la 95 grame/km până în 2021. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.