Moneda nationala a atins, joi, un nou minim istoric in raport cu moneda europeana, Banca Nationala a Romaniei (BNR) anuntand un curs de 4,4662 lei/euro. Cursul euro a urcat astfel cu 0,75 bani (0,17%) fata de ziua precedenta, cand BNR a afisat un curs de schimb de 4,4587 lei/euro. Enervat pe jurnalistii care o tin langa cu “Leul se prabuseste”, premierul Victor Ponta i-a admonestat public.
“Titlurile de genul ‘Se prabuseste’, ‘A scapat situatia de sub control’ sunt niste titluri care in nicio tara care are economie de piata si care are o piata financiar-bancara libera nu sunt admisibile”, a spus Ponta, referindu-se la stirile difuzate de o televiziune privata.
Seful Executivului a precizat ca un comitet interinstitutional condus de guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, la care participa si ministrul Finantelor, Florin Georgescu, are toate instrumentele necesare mentinerii sub control a situatiei leului.
“Cursul interbancar nu este stabilit de Guvernul Romaniei, dar, in continuare, cred si sustin faptul ca acel comitet special aflat sub coordonarea guvernatorului Bancii Nationale, la care participa, evident, si ministrul de Finante, are toate instrumentele si capacitatea necesare pentru a tine situatia sub control”, a asigurat Victor Ponta.
Revenind la “prabusirea leului”, trebuie spus ca, joi, moneda nationala s-a depreciat si fata de dolarul american, BNR afisand un curs de 3,5538 lei, mai mare cu 2,66 bani (0,75%) fata de cursul anuntat miercuri, respectiv 3,5272 lei.
Gramul de aur a fost cotat, joi, la 177,9481 lei, in crestere cu 1,70 lei (0,968%) fata de nivelul de 176,2413 lei, afisat in sedinta precedenta.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PALSU