Reprezentaţii a două societăţi comerciale din Călăraşi şi Giurgiu sunt cercetaţi de poliţiştii de la Transporturi pentru evaziune fiscală cu deşeuri feroase. În urma controalelor desfăşurate în data de 8 martie la cele două puncte de lucru ale firmelor, au fost ridicate, în vederea confiscării, 50 de tone de deşeuri feroase, în valoare de 40.000 de lei.
Pe numele a două persoane din judeţul Giurgiu, administratori ai celor două firme, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9, lit. c) din Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, informează, sâmbătă, Poliţia Română.
La acţiunea derulată de poliţişti Direcţiei de Poliţie Transporturi şi Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti şi Constanţa au participat şi comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu şi specialişti din cadrul Ministerului Transporturilor.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Investigarea Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Magda SEVERIN