Fătuloiu, şef la Poliţia de Frontieră Oradea

Chestorul-şef Dan Fătuloiu a fost numit, începând din 8 ianuarie, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, în locul comisarului-şef Marin Bondar, împuternicit pe această funcţie în iunie anul trecut.

În vârstă de 56 de ani, chestorul Dan Valentin Fătuloiu a fost şeful Poliţiei Române între 2005 şi 2007, când a plecat de la conducerea IGPR, fiind desemnat şef al Biroului ataşatului afacerilor interne în Statele Unite ale Americii, în funcţia de ministru-consilier.

Din 2009, a fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică al MAI.

Fătuloiu a fost demis în 23 noiembrie 2010 din funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, în urma verificărilor făcute de Corpul de control al MAI la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ.

Controlul a fost dispus în urma asasinatului din 14 noiembrie de la Piatra Neamţ şi după ce şeful IPJ Neamţ Aurelian Şoric a fost acuzat că ar “pactiza” cu lumea interlopă. Şoric şi-a dat demisia la scurt timp după declanşarea scandalului de la Neamţ şi a fost cercetat disciplinar la nivelul MAI, ulterior fiind exclus din Poliţie.

Însă numele lui Dan Valentin Fătuloiu a devenit însă celebru după ce omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu a încercat să-i ofere mită, fiind prins în flagrant chiar lângă sediul MAI.

Astfel, în 19 noiembrie 2010, Dan Fătuloiu, în schimbul unei mite de 1 milion de euro, ar fi trebuit să rezolve 48 de dosare penale deschise pe numele lui Chelu şi ale apropiaţilor acestuia.

În urma unui flagrant organizat de DNA după denunţurile lui Dan Fătuloiu şi ale fiului său, Alexandru, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Chelu şi 3 complici ai acestuia. Cei patru au fost judecaţi şi condamnaţi, în 12 octombrie 2012. Astfel Chelu a primit 5 ani închisoare, iar complicii lui 4 ani, 2 ani şi, respectiv, 6 luni. Decizia magistraţilor nu este definitivă fiind atacată cu recurs.

Fătuloiu a fost trimis ataşat la Milano pe probleme de afaceri interne, în luna mai 2011. (M.S.)

1 COMENTARIU

  1. Pacat, mare pacat. Am avut o impresie bunicica despre actualul ministru ce a fost inscaunat la M.A.I. Sunt nevoit sa mi-o schimb datorita numirilor pe care le face intr-un mod total inconstient. Ca fost ofiter de politie economica, nu-mi plac simulanții. Cui i-ar plăcea să fie luat drept fraier de cineva care, oricât de multă munca de politie ar ști, nu se apropie de cunoștiințele și experiența ta!? Și chiar de-ar ști… Radu Stoie, deja a comis o mare gafa… a instalat lupul la stana de oi. Ca tare bine le mai spunea Brâncuşi: Nu-mi pot imagina o Românie fără oi! Ţara mea este cea mai frumoasă stână din lume!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.