În perioada 13 – 16 octombrie a avut loc prima ediție a Festivalului Internaţional de Arta Povestirii în București – “Suntem poveşti” -, dedicat tuturor celor care îndrăgesc acest gen de comunicare între oameni – cea mai puternică unealtă, potrivit unei cercetări științifice derulate pe parcursul a 17 ani.
Evenimentul a avut și o componentă aparte, ce l-a transformat într-o adevărată sărbătoare a umanității. Astfel, organizatorii –Asociația Culturală GRADUSART – i-a vizitat, împreună cu povestitorii săi și cu un partener de nădejde – “Taxiul cu bomboane” -, pe copiii internați în spitalele „Marie Curie” și „Grigore Alexandrescu”.
Gândit și organizat ca eveniment internațional, festivalul și-a propus să stimuleze apetitul publicului pentru arta povestirii, reafirmând valori clasice ale umanității.
“Ținta este de a le transmite oamenilor că cel mai eficient mijloc de transport este imagianția, cea mai mare comoară este înțelepciunea și cele mai frumoase povești sunt ei înșiși, prin propriile vieței, prin viețile celor din jurul lor și prin modul în care reușesc să le împărtășească. Teleportarea devine, astfel posibilă: a povesti înseamnă a călători fără nicio opreliște”, spun organizatorii.
Fiecare individ, de la copii la adulți, are puterea de a pătrunde într-o poveste, de a se perfecționa în arta oratoriei și de a descoperi prin povești tradițiile, folclorul, istoria și cultura unui întreg popor, pentru ca mai apoi, prin cunoștințele cumulate, să poată transmite mai departe bogăția acestei lumi.
Prima ediție a Festivalului Internaţional de Arta Povestirii din Bucureşti – “Suntem Poveşti” – a reprezentat o întâlnire memorabilă între povestitori sosiți din lumea întreagă și publicul rămas acaparat pentru totdeauna de poveștile aduse din colțuri îndepărtate ale lumii.
Adriana Ene, directorul festivalului și membru fondator al Asociației Culturale GRADUSART, a declarat în deschiderea evenimentului, la Librăria Cărturești: „Mesajul pe care dorim să îl transmitem este de valorizare a artei povestirii și de conștientizare a faptului că fiecare dintre noi este… poveste”.
Evenimentul a avut loc la Biblioteca Națională a României – Sala Ludoteca, Librăria Cărturești Verona, Centrul Cultural Misionar „Familia”, Teatrul „Țăndărică” dar și la spitalele de copii „Marie Curie” și „Grigore Alexandrescu”.
Povestitori îndrăgiți și cunoscuți în lumea întreagă au adus la București arta storytelling-ului: Halima Hamdane (Maroc/Franța), Martin Manasse (Anglia), Sara Nukina (Japonia), Alicia Dongjoo B (Correa de Sud). România a fost reprezentată de Giorgiana Popan (Arad) și Adriana Ene (București).
Festivalul s-a bucurat și de prezența unor oaspeți speciali și a unor copii foarte talentați. Margareta Pâslaru și corul de copii Allegretto (prof. Adriana Codreanu), corul de copii Meloritm (prof. Elena Nicolai), ansamblul de copii Mlădițe (Mărioara Man Gheorghe și Grigore Gherman) au completat cu piesele lor îndrăgite poveștile spuse de povestitorii din festival.
Mihai Șora a fost invitatul special al festivalului, “centenarul domniei sale oferindu-i aura de poveste între povești”, potrivit organizatorilor. “Oameni-povești aduc la viață povești în București”.
Activitățile festivalului au cuprins ateliere de storytelling, o conferință-atelier, sesiuni și seri de povești, un spectacol de muzică și poezie și un tur de lecturi și povești, susținut de povestitorii invitați în spitale de copii.
“Importanța storytelling-ului este fără echivoc: cu toții suntem povestitori și ne trăim viețile printr-o întreagă rețea de povești din care facem parte zi de zi. Prin prezența povestitorilor în școli, la ateliere de artă a povestirii la conferințe, în librării și în săli de teatru, prin împărtășirea din experiențele lor și prin metodele originale și atractive de a ne introduce în lumea poveștilor din care omul este parte integrantă, festivalul va deveni o tradiție așteptată cu nerăbdare, an de an, la București”, mai arată reprezentanții GRADUSART.
La actiunea din spitale, povestitorii GRADUSART au primit rangul de cavaleri și domnițe ai “Taxiului cu Bomboane” – partener al evenimentului.
“Taxiul cu Bomboane” este un personaj fantastic: citește povești, spune povești, oferă cărți, bomboane, pampers și multe alte lucruri utile copiilor bolnavi.
“Piatra fundamentală a Festivalului de Arta Povestirii este că prin povești ne amintim cine suntem, ne prețuim trecutul, prezentul și viitorul și ne regăsim ca ființa superioare, îmbogățite ca paginile valoroase ale unei cărți cu nenumărate experiențe și învățăminte”, mai spun organizatorii.
Prima ediție a Festivalului de Arta Povestirii a fost organizată cu sprijinul financiar al Centrului cultural al Primăriei Municipiului București – ArCuB.
Magda SEVERIN