“Flacara Democratiei”, simbolul campaniei electorale a lui Traian Basescu, aprinsa in urma cu o saptamana la Cluj de chiar presedintele suspendat, a fost aruncata duminica intr-un canalal Dunarii, la Orsova, de catre primarul liberal al orasului, care i-a luat torta tanarului care o transporta prin acest oras, potrivit reprezentantilor Politiei Orsova. Lupta politica atinge, astfel, cote inimaginabile, batalia rasfrangandu-se si asupra unor simboluri. Presedintele PDL Orsova, deputatul Doinita Chircu, sustine ca primarul Orsovei, liberalul Ion Manea, este cel care a aruncat in Dunare “Flacara Democratiei”, purtata de tinerii democrat-liberali. Presedintele suspendat Traian Basescu nu pare lovit de eveniment: “Cred ca se vor aprinde foarte multe flacari ale democratiei zilele astea”, a declarat el, la sediul de campanie din Bucuresti.
Doinita Chircu a declarat ca tinerii democrat-liberali s-au intalnit in parcarea din Orsova pentru a prelua “Flacara Democratiei”, iar presedintele PSD Orsova, Constantin Popescu, si viceprimarul Constantin Negulescu (PC) i-au amenintat ca nu au ce cauta in oras. Chircu sustine ca le-a replicat celor doi ca orasul Orsova este liber si ca este vorba despre o actiune a tinerilor.
Ea acuza ca cei doi au trimis echipaje de Politie la fata locului, desi cei 5 tineri care duceau torta mergeau pe biciclete si nu deranjau pe nimeni.
“Primarul Manea Ion l-a impins pe tanarul care ducea torta si a aruncat torta in apa, in dispretul legii. Era un bun al tinerilor si este o talharie, iar tinerii au depus plangere penala la Politie”.
Seful Politiei Orsova, comisarul Marian Cherescu, confirma ca duminica dimineata, in jurul orei 10.30, Politia a fost sesizata de un tanar ca in timp ce transporta “Flacara Democratiei” prin Orsova, impreuna cu alti 6 tineri, “a fost intampinat de un reprezentant al administratiei locale, care fara explicatii si fara motiv a aruncat torta intr-un canal al Dunarii”.
Pe numele faptasului a fost depusa o plangere penala, iar Politia face cercetari, urmand sa fie facuta incadrarea faptei.
Afland vestea de la jurnalisti, Traian Basescu a declarat, la sediul de campanie din Bucuresti: “Oamenii astia cand aud de democratie scot pistolul. Mai e una care a plecat de la Iasi spre Bucureti. (o flacara – n.red.) Cred ca se vor aprinde foarte multe flacari ale democratiei zilele astea”.
“Flacara Democratiei” a fost aprinsa de presedintele suspendat pe 14 iulie, la finalul mitingului PDL de la Cluj-Napoca, cand a anuntat ca aceasta va fi purtata prin tara de tineri de dreapta si ca spera ca aceasta sa arda si dupa referendum, in noaptea de 29 iulie.
Sambata, la mitingul de la Iasi, flacara i-a fost adusa de doi tineri lui Traian Basescu, pe podiumul de pe care el s-a adresat multimii, spunand ca aceasta va fi purtata in continuare pana la Bucuresti, la ultimul miting organizat pentru sustinerea sa. “Sunt convins ca romanii vor tine aprinsa prin votul lor flacara democratiei, spuneti “NU” loviturii de stat!”, i-a indemnat Basescu pe oameni. (M.S.)