FORT: Prin OG 4/2013, Guvernul a distrus munca de 2 ani a Federaţiei în privinţa transportului categoriilor defavorizate

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) reclamă luni, într-un comunicat remis redacţiei, că “Guvernul a distrus munca de 2 ani de depusă de Federaţie în privinţa transportului categoriilor defavorizate”, astfel: “în locul variantei prin care persoanele din categoriile defavorizate îşi plăteau integral contravaloarea transportului şi ulterior îşi recuperau sumele plătite, aşa cum au hotărât parlamentarii în 2012, prin promovarea Legii 211/2012 la insistenţele FORT, transportatorii sunt acum din nou obligaţi să facă protecţie socială pe banii lor”.

Concret, printr-o ordonanţă emisă de Guvern la începutul lui ianuarie, a fost abrogat articolul II din Legea 211/2012, la doar două luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Iată ce prevede Ordonanţa nr. 4/16.01.2013:

Articol unic:

(1) Articolul II din Legea nr. 211/2012 privind aprobarea OG nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de razboi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 19 noiembrie 2012, SE ABROGĂ.

(2) Până la data de 1 ianuarie 2015, dată de la care, conform legii, se utilizează legitimaţiile de călătorie de tip card, persoanele prevăzute de Legea nr. 147/2000 şi de Legea nr. 44/1994 urmează a beneficia de facilitatile acordate pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau taloane speciale de călătorie conform metodologiei în vigoare.

“Operatorii de transport şi Ministerul Transporturilor vor gestiona din nou cupoane, şi asta în contextul în care sunt bani de plătit de către Ministerul Transporturilor încă din aprilie 2012”, reclamă reprezentanţii FORT.

“Noul Guvern încalcă legea dată de Parlament şi incurajează din nou „transportul de cupoane”, atât la transportul rutier, cât şi la cel feroviar, transformându-i pe operatorii de transport în „asistaţi social” care aşteaptă cu mâna întinsă la Ministerul Transporturilor, să li se plătească serviciile, acesta fiind „prins în capcana” decontării de ani de zile.

În schimb, pentru serviciile oferite, transportatorii „au primit” şi suspendarea atribuirii curselor/traseelor interjudetene şi judetene, după ce au cheltuit cu pregătirea pentru licitaţia electronică investiţii de peste 300 milioane euro”, conchid reprezentanţii FORT, în comunicat.

Iată argumentele Guvernului pentru abrogarea, prin Ordonanţa 4/2013, a art. II din Legea nr. 211/2012 privind aprobarea OG nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război:

  • s-au avut în vedere “reglementările potrivit cărora, pentru a putea beneficia de reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, fiecărui pensionar i se va elibera o legitimaţie de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar”;
  • s-a luat în considerare că “până la 31 decembrie 2014, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Muncii vor întreprinde măsurile necesare pentru ca veteranii de război şi văduvele de război, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimaţiei de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar”;
  • s-a ţinut seama că “Legea nr. 211/2012 cuprinde, pe de o parte, reglementări potrivit cărora, până la data de 31 decembrie 2014, sunt aplicabile Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, aprobate prin HG nr. 2.403/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 147/2000 şi a OUG nr. 71/2004, iar pe de altă parte, reglementări potrivit cărora beneficiarii facilităţilor de călăatorie vor achiziţiona bilete cu plata integrală a acestora, urmând ca decontarea să se realizeze prin instituţiile publice responsabile, în cuantumul prevăzut în legislaţia specifică fiecarei categorii sociale, reglementări cu un profund caracter de contradictorialitate”;
  • s-a avut in vedere că “aceste reglementări contradictorii creeaza dificultăţi în implementarea actului normativ”;
  • s-a ţinut seama că “elementele sus-menţionate constituie premisele unei situaţii extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat şi că neadoptarea acestor măsuri ar avea drept consecinţe negative afectarea unui interes public, respectiv cel al pensionarilor sistemului public şi veteranilor de război – categorii sociale vulnerabile”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.