UPDATE! Turnură incredibilă în Franţa după atacul terorist: luări de ostatici, 2 ucişi

Situaţie uluitoare la Paris după atacul terorist de acum două zile: noi incidente armate au avut loc ieri şi astăzi, urcând la 15 numărul celor ucişi. Ieri a fost împuşcată mortal o poliţistă şi rănit un coleg de-al ei iar astăzi, acelaşi atacator a luat 6 ostatici, din care a ucis doi, astfel că celor 12 morţi şi 20 de răniţi din primul atac li se adaugă 4 noi victime, dintre care numai una a scăpat cu viaţă. 

UPDATE ora 18.20: Poliţia franceză anunţă, după 56 de ore de la primul atentat, că teroriştii au fost anihilaţi. Din păcate, 4 ostatici din magazinul evreiesc au fost ucişi şi ei.

Autorii primului atentat – la redacţia ziarului Charlie Hebdo – nu au fost prinşi nici astăzi după-amiază, în a 3-a zi de căutare, deşi informaţiile apărute în presa franceză arătau încă din prima seară că atacatorii sunt localizaţi. Ba chiar se anunţase la un moment dat că au fost prinşi, ştire preluată şi de toate televiziunile de ştiri româneşti.

Ieri, datele confirmate de Poliţie că atacatorii au fost văzuţi într-o benzinărie la 60 de km nord de Paris şi reperaţi apoi într-o pădure au fost răsturnate în această dimineaţă de noile informaţii: suspecţii s-au baricadat într-o tipografie din apropierea Aeroportului Charles de Gaulle şi au luat un ostatic. Poliţia a decis însă ca până la prinderea atacatorilor să nu mai facă nicio confirmare oficială.

Atacuri în lanţ

Între timp au avut loc la Paris noi incidente armate: ieri dimineaţă au fost împuşcaţi doi poliţişti, dintre care unul – o femeie – a murit, iar la metrou a fost dată o alertă cu bombă.

Astăzi, acelaşi atacator a luat 6 ostatici într-o băcănie kosher din Porte de Vincennes, în estul Parisului, şi a ucis doi dintre ei. Potrivit presei franceze, el a fost ajutat de iubită în ambele atentate. Forţele de ordine au înconjurat zona şi încearcă să negocieze cu cei doi, care însă refuză.

În magazinul evreiesc este ţinută ostatică şi o mamă cu bebeluşul său de 6 luni. Poliţia a dispus închiderea mai multor magazine evreieşti din centrul Parisului, chiar dacă se află departe de zona actacului.

Elevii școlilor din apropierea zonei cu ostatici au fost ținuți în unitățile de învățământ până când au putut fi evacuaţi cu escorta forţelor de ordine.

Circulația tramvaiului a fost parțial întreruptă pe linia 3, la marginea Porte de Vincennes, ca urmare a măsurilor de securitate.

Parisul, blocat

Însă întreg Parisul este ca sub asediu: împânzit de 90.000 de poliţişti, cu metroul oprit în zona Turnului Eiffel şi cu circulaţia blocată pe şoseaua de centură. Mai multe curse aeriene – inclusiv Tarom – au fost deviate sau au întârzieri la Aeroportul Charles de Gaulle.

La ora 15.00, Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a emis o recomandare cetățenilor români care urmează să plece sau se află deja în Franța, cu precădere celor din zona Parisului, să manifeste “prudență sporită”, în contextul în care autoritățile franceze au decis să instituie nivelul maxim de alertă pentru nordul țării.

Pericolul

Pericolul generat de incapacitatea dovedită de autorităţile franceze în a-şi proteja cetăţenii (după ce informaţiile arată că atacatorul de astăzi a fost închis în 2010 pentru deţinere de arme şi legături cu organizaţii teroriste, iar cei doi autori ai primului atac erau şi ei în evidenţele Poliţiei pentru fapte similare) a devenit major: pe de o parte, alţi terorişti ar putea declanşa atacuri armate, încurajaţi de ineficienţa acţiunilor forţelor de ordine, iar pe de alta, un val de ură s-ar putea crea în rândul francezilor împotriva celor de origine musulmană, nevinovaţi.

Franţa este statul cu cea mai mare comunitate de musulmani, iar atacul terorist de acum două zile a fost ales cu mare grijă: la o redacţie de ziar, pentru a se asigura o mediatizare maximă pe întreg globul a “eroismului” cu care se mândresc fundamentaliştii islamişti.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.