Franţa în a 3-a recesiune, Germania pe marginea prăpastiei

Franţa, a doua mare economie a zonei euro, a intrat în a treia recesiune de la criza financiară din 2008-2009, după un declin al Produsului Intern Brut de 0,2% în primul trimestru din 2013, potrivit unei estimări preliminare publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Mâine, Hollande aniversează un an de la venirea la putere şi anunţă noi măsuri de austeritate. Amintim că şomajul a atins în Franţa nivelul record de 10,6% la sfârşitul anului trecut. Germania, cea mai mare economie a zonei euro, a reuşit să înregistreze o creştere modestă, de 0,1%, în primul trimestru din 2013.

Economia zonei euro s-a contractat pentru al şaselea trimestru consecutiv, la începutul acestui an, fiind cea mai îndelungată recesiune de la publicarea acestor date, în 1995. Recesiunea  de acum este însă mai îndelungată şi decât cele cinci trimestre de declin care au urmat crizei financiare din 2008-2009 şi afectează optimismul privind o redresare rapidă a regiunii.

Astfel, Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o scădere de 0,2% în primul trimestru din 2013, după un declin de 0,6% în precedentele trei luni.

De asemenea, Uniunea Europeană (UE 27) a înregistrat o contracţie a PIB de 0,1% în primul trimestru din 2013, după un declin de 0,5% în precedentele trei luni. În schimb, România, alături de Germania, Marea Britanie, Belgia, Ungaria, Lituania, Lituania, Polonia, Bulgaria şi Slovacia, sunt ţările care au înregistrat o creştere a economiei în perioada ianuarie-martie 2013.

În ritm anual, primul trimestru din 2013 comparativ cu perioada similară din 2012, PIB-ul zonei euro a înregistrat o contracţie de 1%, în timp ce UE a înregistrat un declin de 0,7%. În trimestrul patru din 2012 zona euro a înregistrat o scădere de 0,9% iar UE un declin de 0,6%.

În cazul României, potrivit datelor prezentate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), PIB a crescut cu 0,5% în termeni reali în trimestrul I 2013 comparativ cu trimestrul IV 2012 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, PIB-ul a înregistrat o creştere cu 2,1% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.