Furturi din camioane – retrospectivă 2013

Buletinul informativ lunar al TAPA EMEA, Vigilant, a publicat, recent, o privire de ansamblu asupra întregului 2013, privit din punctul de vedere al infracţiunilor şi furturilor de marfă la nivel european. Retrospectiva anului, bazată pe raportul anual realizat de către IIS – Serviciul de Informaţii privind Incidentele al asociaţiei, centralizează, în câteva cifre cheie, tendinţele la nivel european, reflectate de raportările membrilor, dar şi ale organelor legii.

 

Conform raportului menţionat, numărul furturilor de mărfuri raportate către IIS în 2013 a crescut cu 66% faţă de anul anterior (+456), la un număr de 1.145 incidente. Dar trebuie avut în vedere faptul că acest lucru se datorează şi creşterii numărului de membri TAPA şi al forţelor de ordine care raportează lunar incidentele către IIS.

Dintre acestea, 23 au fost furturi din camioane în mişcare şi 55% din vehicule prin intruziune. Îngrijorătoare este creşterea deturnărilor de vehicule, cu nu mai puţin de 106%, dar şi a incidentelor violente, acestea „progresând” cu 48 de procente. De asemenea, a fost înregistrată o creştere şi în domeniul incidentelor care au implicat perturbarea localizării GPS, în special în Italia, Franţa şi Africa de Sud. 449 de incidente au fost raportate către IIS de către forţele de aplicare a legii, ceea ce reprezintă 39% din totalul datelor recoltate.

Primele zece incidente raportate către IIS în 2013 din punctul de vedere al gravităţii au însumat o valoare totală a pierderilor de 55.670.000 euro. Valorile medii ale pierderilor s-au ridicat la aproximativ 235.000 euro, comparativ cu 300.000 în 2012, ceea ce reprezintă o scădere cu 22%. În acelaşi timp, 70% din incidentele înregistrare de către IIS nu au raportat nicio valoare a pierderilor, dar 165 incidente din total au avut pierderi de peste 100.000 euro. Produsele non-electronice au fost obiectul a 21% dintre furturi, totalizând 242 incidente.

În topul ţărilor care au raportat cele mai multe incidente către IIS, pe primul loc se situează Olanda, cu 286 de raportări, urmată de Germania cu 200, Belgia cu 177 şi Marea Britanie cu 88.

Italia – campioană la furturi de farmaceutice

Vorbind despre incidente majore, în decembrie şi ianuarie, au fost raportate două atacuri în apropiere de Roma şi de Bari, soldate cu furtul de produse farmaceutice în valoare de aproape 3 milioane de euro. Dar se pare că astfel de incidente nu sunt rarităţi în Cizmă. Conform datelor recoltate de către IIS, între ianuarie 2012 şi februarie 2014, din cele 48 de furturi de produse farmaceutice înregistrate, 40 dintre ele (80% din total) au avut loc în Italia. Informaţiile TAPA au arătat, de asemenea, că 62% din acestea au implicat deturnarea violentă a vehiculelor.

Din punct de vedere geografic, furturile par a gravita în jurul a trei regiuni principale: Apulia (Bari), Campania (Napoli) şi Lombardia (Milano).

În afară de cele două incidente majore menţionate anterior, în cel mai recent astfel de eveniment raportat, pe data de 6 februarie anul curent, patru infractori mascaţi au „răpit” un camion de distribuţie încărcat cu diverse produse farmaceutice destinate farmaciilor şi centrelor medicale din Campania. Atacul a survenit imediat după ce vehiculul a părăsit un centru de distribuţie din Casoria, din suburbiile oraşului Napoli. Bandiţii au blocat şoseaua cu o maşină şi au forţat vehiculul să oprească, după care au tras şoferul jos din cabină, doi dintre ei plecând cu camionul şi încărcătura lui în valoare de 250.000 euro.

Se pare că infractorii au reuşit să dezactiveze GPS-ul principal al maşinii prin intermediul unui dispozitiv de bruiaj, dar nu au reuşit să blocheze şi semnalul unui al doilea dispozitiv de urmărire, ascuns undeva în camion sau încărcătură, iar acesta a alertat compania de securitate şi a permis poliţiei să descopere vehiculul într-un garaj din Napoli. Poliţia a arestat două persoane la faţa locului, care descărcau bunurile furate, iar acum este în căutarea celorlalţi doi infractori implicaţi.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

(Sursa: Vigilant, buletinul informativ al TAPA EMEA)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.