Gamele Federal-Mogul de produse de frânare, Ferodo şi Wagner, sunt lideri în domeniul calității de Echipare Originală (OE), poziția de frunte fiind demonstrată și testată în toată lumea, inclusiv în România. În timp ce majoritatea producătorilor proiectează şi testează produsele pentru condiţii de drum uscat, regulamentul european R90 cerând ca plăcuţele de frână pentru reparaţia vehiculelor să fie testate doar în astfel de condiții, plăcuţele de frână Ferodo sunt proiectate şi fabricate pentru a performa şi în condiţii de drum umed, garantând siguranţa generală a vehiculelor şi pasagerilor. Ca piese esenţiale pentru performanţa frânării, sunt testate cu atenţie, pentru a asigura o performanță cât mai bună, indiferent de condițiile de drum, se arată în comunicatul remis redacţiei de General Mogul.
Testul comparativ de frânare în condiţii umede realizat cu plăcuţe de frână Ferodo şi ale altor 7 competitori semnificativi, montate pe un autoturism Ford C-Max în condiţii identice de frânare de la 80 km/h la 0 km/h, arată că Ferodo are performanţe mai bune decât competitorii săi. Distanţa de frânare este mai scurtă cu 14,09m, în comparaţie cu media competitorilor de calitate OE, cu 19,28m, faţă de media competitorilor de calitate aftermarket premium, şi cu 26,77 m în comparaţie cu media competitorilor de calitate medie.
Alte teste realizate pentru plăcuţele de frână Wagner, în condiţii normale de drum uscat, arată o performanţă la acelaşi nivel cu media tuturor competitorilor, în condiţii identice de frânare de la 80 km/h la 0 km/h, şi o performanţă cu 12% mai bună decât media tuturor competitorilor, în condiţii identice de frânare de la 160 km/h la 0 km/h.
Produsele de Frânare Federal Mogul pe piață
Din totalul activităţilor legate de produse de frânare, 55% reprezintă Echipare Originală (OE) şi Piese de Schimb de Origine (OES), în timp ce restul de 45% reprezintă Aftermarket
Disc de frână Wagner
Reparațiile de vehicule rămân un sector cheie în activitatea Federal-Mogul, compania oferind o gamă completă de produse de frânare pe Aftermarket, sub marca Ferodo: plăcuţe de frână, discuri de frână, saboţi de frână, accesorii de montaj şi senzori de uzură, elemente hidraulice şi lichide de frână. Din anul 2011, sunt disponibile și plăcuţe de frână sub marca Wagner a Federal-Mogul, acestea contribuind la siguranța vehiculelor şi pasagerilor, la costuri moderate.
Plăcuţe de frână Wagner
Federal-Mogul şi mărcile sale de produse de frânare Ferodo şi Wagner oferă know-how şi sprijină competenţa în domeniul reparaţiilor de autovehicule, unul dintre cele mai recente demersuri ale companiei fiind sponsorizarea finalei concursului şi a galei “Mecanicul Anului AD AutoTotal”, unde mecanici din toată ţara se vor întrece în cunoştinţe şi abilităţi pentru a câştiga premiul cel mare, constând într-un autoturism.
Organizatorul evenimentului, AD AutoTotal este o companie de top în distribuţia de piese auto şi principalul distribuitor al produselor Ferodo şi Wagner în Romania.
Portofoliul Federal Mogul
Reparațiile de vehicule rămân un sector cheie în activitatea Federal-Mogul, compania oferind o gamă completă de produse de frânare pe Aftermarket, sub marca Ferodo: plăcuţe de frână, discuri de frână, saboţi de frână, accesorii de montaj şi senzori de uzură, elemente hidraulice şi lichide de frână. Din anul 2011, sunt disponibile și plăcuţe de frână sub marca Wagner a Federal-Mogul, acestea contribuind la siguranța vehiculelor şi pasagerilor, la costuri moderate.
Produse Ferodo in noi ambalaje
Portofoliu de produse pe piaţa pieselor de schimb: lamele pentru ştergătoare ANCO®, bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion®, produsele pentru motoare din gamele AE®, Glyco®, Goetze®, Nüral®, Payen® şi Sealed Power®, piesele pentru direcţie şi suspensie din gama MOOG® şi componentele pentru sistemul de frânare din gamele Ferodo® şi Wagner® .
Despre Federal-Mogul
Federal-Mogul (NASDAQ: FDML) este o companie de top la nivel global în domeniul producţiei şi distribuţiei de piese şi servicii pentru fabricanţii de autovehicule şi operatorii de service din întreaga lume, atât pe piaţa autovehiculelor şi echipamentelor auto, cât şi pe piaţa energetică sau industrială. Produsele Companiei contribuie la reducerea consumului de combustibil si a emisiilor de CO2 şi cresc siguranţa vehiculelor.
Reţeaua Federal-Mogul pentru produse de frânare include 15 fabrici şi 5 centre de cercetare-dezvoltare deschise în regiuni cu producții semnificative de autovehicule din întreaga lume, în care lucrează 4.800 de angajaţi.
Ȋn Europa își desfășoară activitatea 6 fabrici, 2 centre de cercetare-dezvoltare şi un laborator de testare ce dezvoltă încontinuu produse de frânare noi şi furnizează componente OE către producătorii de autovehicule de top, inclusiv: grupul VW/Audi, Mercedes, Ford, Renault/Nissan, Fiat, etc.
Federal-Mogul (www.federalmogul.com) a fost fondată în Detroit, în 1899. Compania are 45.000 de angajaţi în 34 de ţări, cu sediul central în Southfield, Michigan, Statele Unite. (M.S.)