GEFCO inovează încărcarea vehiculelor cu aplicaţia dedicată pentru iPad

Dorind să ofere servicii de o calitate impecabilă clienţilor din industria auto, GEFCO a dezvoltat intern o aplicaţie inovatoare pentru a fi utilizată pe iPad, care va uşura inspecţiile la încărcarea vehiculelor. Creată pentru a răspunde cerinţelor de pe teren, aplicaţia prezintă multe avantaje şi va face ca transportul vehiculelor să fie şi mai sigur.

În calitate de lider european în domeniul logisticii  auto, GEFCO a lucrat cu producători de vehicule şi echipamente în fiecare etapă a lanţului logistic pentru mai mult de 60 de ani.

De la distribuţie până la personalizarea vehiculelor, GEFCO a dezvoltat o gamă completă de servicii cu valoare ridicată, creată să îndeplinească cerinţele acestui sector.

În completarea acestei expertize, GEFCO oferă soluţii IT inovatoare care garantează o eficienţă operaţională optimă şi facilitează monitorizarea în timp real a serviciilor sale.

O aplicaţie special concepută pentru utilizarea pe teren

Principala misiune a persoanelor însărcinate cu supravegherea încărcării este să se asigure că sunt respectate în mod corect reglementările care stau la baza serviciilor de transport de vehicule, furnizate de Grupul GEFCO. Pentru a le uşura munca zilnică, GEFCO a dezvoltat un sistem  inovator. Aplicaţia se numeşte „Supraveghetor încărcare” şi poate fi descărcată pe un iPad. Funcţia aplicaţiei este de a asista echipele care realizează inspecţiile încărcărilor de vehicule.

Concepută în 2011 de echipele FVL (Logistica Vehiculelor Finite) ale GEFCO, aplicaţia este folosită în prezent în 7 dintre locaţiile Grupului (Brazilia, Franţa, Republica Cehă, Marea Britanie, Slovenia, Slovacia, Polonia) şi este analizată pentru a fi implementată şi în restul filialelor din cadrul Grupului. De la curăţenia transportatorului de vehicule până la regulile  de siguranţă,  precum obligativitatea purtării echipamentului de protecţie sau reglarea unghiului rampelor de încărcare, niciun standard de calitate nu este  omis de această aplicaţie de ultimă generaţie.

GEFCO 3

În momentul în care vehiculele sosesc la centrele  auto ale GEFCO, acestea sunt automat gestionate de către echipele FVL. Înainte de a fi expediate, fie că expedierea se face pe distanţe scurte sau pe distanţe lungi, supraveghetorii de încărcare examinează vehiculele în conformitate cu standardele profesionale stabilite, le verifică şi enumeră orice defecte posibile înainte de a le corecta.

„Aplicaţia pentru iPad permite supraveghetorului să realizeze toate aceste sarcini fără a fi nevoie să utilizeze hârtie, creion sau o cameră foto”, subliniază Morgan Bochet, Director MOA pentru divizia FVL, care s-a aflat în spatele proiectului de aplicaţie.

„Acesta este un dispozitiv simplu, interactiv, uşor de utilizat, intuitiv şi personalizat, care a fost produs  în concordanţă cu cerinţele din domeniu. Va uşura mult munca inspectorilor şi va elimina toate costurile  aferente utilizării hârtiei (precum transferul, imprimarea şi reciclarea) contribuind astfel la reducerea amprentei ecologice”.

Mai mult,  husa protectivă din fibră Kevlar, proiectată de asemenea intern,  permite utilizarea iPad-ului în exterior, în orice condiţii meteorologice şi fără a exista riscul apariţiei interferenţelor.

O aplicaţie virtuală  în sprijinul supraveghetorilor

Cu ajutorul iPad-ului, supraveghetorul poate inspecta acum un vehicul cu doar câteva click-uri,  eliminând necesitatea transcrierii informaţiilor de pe hârtie pe calculator la sfârşitul zilei. În locul completării listei defectelor pe hârtie, inspectorul navighează cu uşurinţă pe ecranele de verificare completând punctele de inspecţie de calitate necesare. La finalul operaţiunii, va fi afişat un rezumat al inspecţiei, iar cele două părţi trebuie doar să introducă pe ecran semnăturile electronice,  evitându-se astfel orice litigii ulterioare.

GEFCO 2

Având în vedere fluxul mare de trafic internaţional, centrele  auto GEFCO trebuie să comunice cu şoferi de diferite naţionalităţi care sosesc pentru încărcarea sau descărcarea vehiculelor.

Aplicaţia, care este disponibilă în 15 limbi (cu posibilitatea de a adăuga mai multe limbi), converteşte toate informaţiile  colectate de către supervizor într-un format uşor de înţeles, alături de  fotografii realizate cu ajutorul tabletei iPad şi grafice sau ilustraţii ce permit indicarea defectelor direct în limba şoferilor.

Această funcţie permite utilizarea aplicaţiei  rapid și simplu, oriunde în lume. Adăugarea de noi limbi şi informaţii este controlată integral la distanţă, echipele de inspecţii având astfel un sistem actualizat constant.

Prin automatizarea proceselor, inspectorii GEFCO sunt scutiţi de aceste sarcini administrative, având astfel posibilitatea de a acorda mai mult timp sarcinilor mai importante.

Inovaţia – cheia spre o performanţă operaţională mai mare

Pentru Andrea Conti, Director FVL al Grupului GEFCO, sistemele informatice joacă un rol esenţial în domeniul logisticii vehiculelor  finite.  Conectându-ne cu sistemele clienţilor noştri (producători, importatori, distribuitori), putem urmări în timp real toate etapele de procesare ale vehiculelor. Performanţa operaţională reprezintă un angajament în plus pentru respectarea celor mai înalte standardele de calitate, asigurând  îndeplinirea termenelor de livrare. Dar înseamnă totodată şi utilizarea unor produse şi sisteme energetice care să nu dăuneze mediului înconjurător, precum şi politici de securitate.

În fiecare etapă a lanţului de aprovizionare, calitatea serviciilor logistice este un factor esenţial pentru îmbunătăţirea competitivităţii industriei. Pentru a asigura clienţilor săi servicii de înaltă calitate, GEFCO a redactat şi implementat proceduri de calitate riguroase, care sunt aplicate în întreaga lume şi pe care Grupul se străduieşte să le îmbunătăţească constant.

Aplicaţia „Supraveghetor încărcare” este un exemplu excelent al acestui angajament de îmbunătăţire continuă. Prin intermediul tehnologiei 3G, iPad-ul permite expedierea informaţiilor pe server, fie imediat dacă reţeaua permite acest lucru, fie cu o întârziere,  pană la restabilirea conexiunii, prin înregistrarea automată a tuturor lucrărilor efectuate. Astfel, există o conexiune permanentă între iPad şi centrul GEFCO care asigură că datele trimise sunt corecte şi conforme. Sunt generate automat rapoarte computerizate, care pot fi utilizate imediat, pentru a fi expediate departamentului de calitate de la locaţia respectivă, precum şi către compania care deţine vehiculul.

„Aceasta este o aplicaţie revoluţionară deoarece respectă toate aceste cerinţe. Optimizează productivitatea supraveghetorului de încărcare şi  introduce tableta digitală în industria logistică pentru domeniul auto,” explică Guillaume Chavanat, Directorul Diviziei FVL pentru Franţa.

Logistica pentru domeniul auto. în câteva cifre

* 90 de centre logistice pentru vehicule finite

* 4 milioane de vehicule transportate în fiecare an

* 3.500 vagoane

* 700.000 de spaţii de depozitare în toată lumea

Grupul GEFCO (www.gefco.net)

GEFCO este în prezent punctul de referinţă în materie de logistică pentru industrie: puternic în cinci domenii principale de expertiză – Overland Overseas, Warehousing & Reusable packaging, Finished Vehicles Logistics şi Customs & tax representation – GEFCO oferă soluţii globale şi inovatoare pentru orice problemă de logistică industrială, fie internă sau internaţională, atât în amonte cât şi în aval faţă de unităţile de producţie.

Prezent în 150 de ţări, GEFCO se numără printre primele 10 grupuri europene. Acesta a realizat o cifră de afaceri de 4 miliarde de euro în 2013 şi numără 11.500 angajaţi. Grupul, care numără peste 350 de locaţii în întreaga lume, se dezvoltă în Asia Centrală, Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu, Asia de Est şi America Latină. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.