Compania Naţională Poşta Română (CNPR) anunţă că va avea de la 1 ianuarie 2015 echipamente de monitorizare GPS pe toată flota auto ce însumează aproape 800 de maşini, iar investiţia a constat 400.000 de euro. Până acum, doar 150 de autovehicule ale companiei fuseseră dotate cu sistem GPS, în perioada 2010 – 2011.
Fiecare autovehicul monitorizat, din cele 796 din categoria autoutilitare, va avea câte un modul GPS şi echipament CANBUS, prin care se vor colecta date privind poziţia şi viteza autovehiculului, dar şi parametrii de funcţionare, aşa cum sunt monitorizaţi pe computerul de bord.
Dintre acestea, 390 de autoutilitare destinate transportului de valori vor fi dotate cu butoane de panică şi vor fi dispecerizate printr-un serviciu special autorizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Prin acţionarea acestor butoane, în caz de atac, va fi alarmat dispeceratul de serviciu al Poliţiei conectat la 112.
“În Departamentul de Transport al Poştei Române va exista un colectiv de monitorizare a întregii flote dotate cu echipamentele GPS. Această activitate se va face printr-un centru de monitorizare cu video-wall şi staţie de control complet echipată. În teritoriu vor fi distribuite 10 unităţi PC special destinate acestui scop. Aplicaţia folosită va permite urmărirea şi înregistrarea tuturor evenimentelor de pe traseu, putând să genereze rapoarte complete, care să conţină consumul de carburanţi, vitezele medii de deplasare, foaia de parcurs sau rutele urmate”, a declarat Gabriel Dumitru, directorul Direcţiei Logistică a Poştei Române.
Introducerea sistemului GPS pe întreaga flotă auto a Poştei Române va reduce cheltuielile generate de consumul de carburanţi, pe cele cu plata orelor suplimentare ale şoferilor, dar şi pe cele cu reparaţiile, prin controlul vitezei de deplasare. În plus, va reduce timpii de parcurs, prin folosirea rutelor optime, fără kilometri nejustificaţi, şi va creşte siguranţa în exploatare.
Flota auto a Poştei Române este compusă din 925 de autovehicule şi 35 de mopede.
Contractul de servicii de monitorizare şi dispecerizare ale flotei operatorului naţional de servicii poştale, câştigat prin licitaţie publică şi încheiat în 18 decembrie 2014, are valoarea de 397.680 de euro, pentru o perioadă de 2 ani.
„Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile, din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română a contribuit în 2014 cu 390 de milioane de lei (87,8 milioane de euro) la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă-record în condiţiile disponibilizărilor operate în anii trecuţi şi care au redus contribuţiile din impozitul pe salarii. Peste 22% din această sumă reprezintă TVA aferentă contractelor comerciale încheiate în cursul anului 2014”, se arată în comunicatul de presă al CNPR.
Poşta Română are o cifră de afaceri anuală de peste 1,2 miliarde lei şi operează printr-o reţea de peste 5.600 de oficii poştale cu acoperire naţională. După ultimele disponibilizări, Poşta are peste 27.000 de salariaţi, fiind cel mai mare angajator din România. (M.S.)