Grup Feroviar Român şi Transferoviar Grup, două din cele mai mari companii româneşti din domeniul transportului feroviar, sunt interesate de privatizarea CFR Marfă, a anunţat Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor. Amintim că CFR Marfă va fi privatizată, iar valoarea de piaţă a companiei va fi stabilită în cadrul procesului de evaluare, ce se va finaliza la sfârşitul lunii martie. Fenechiu a declarat în repetate rânduri că vrea ca la 20 iunie să anunţe câştigătorul licitaţiei.
„Din câte ştiu eu, cele două companii şi-au manifestat interesul pentru privatizarea CFR Marfă, au avut astfel de discuţii cu consultantul în procesul de privatizare. La CFR Marfă am pus manageri performanţi şi vreau să arăt că, sub mandatul lui Relu Fenechiu, CFR Marfă îşi reduce pierderile. În mai puţin de jumătate de lună am reuşit să câştigăm două contracte în detrimentul unor firme private după ce timp de doi ani compania nu a mai câştigat un contract”, a spus ministrul Transporturilor, la Antena 3.
Fenechiu a precizat că are încredere în noul manager al companiei CFR Marfă, Alexandru Drăghici, şi în noul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la CFR Călători, Alexandra Gătej, chiar dacă aceasta a fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu.
El susţine că aceşti manageri nu trebuie să asculte de ministru, ci să fie profesionişti. „Cred că doamna Gătej ar fi putut avea un handicap şi nu o influenţă dacă ne gândim la scurta perioadă în care a avut o colaborare cu preşedintele Băsescu. Eu nu am apreciat-o pe doamna Gătej nu după această acţiune apropiată de politic a dumneaei, ci doar după ceea ce scrie la CV-ul dânsei şi la ce a făcut în compania unde a fost director şi în care a coordonat diviziile din opt state”, a arătat Relu Fenechiu.
CFR Marfă SA are în dotare 39.000 de vagoane, din care 23.000 de vagoane utilizate în mod curent, şi 900 de locomotive. Compania are în prezent aproximativ 9.000 de angajaţi.
Privatizarea CFR Marfă prevede vânzarea unui pachet majoritar de acţiuni unui investitor strategic sau unui consorţiu format din investitori strategici şi financiari. Selecţia se va realiza prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic. Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU