GTI LOGISTIC Vehiculele de 7,5 t, trase pe dreapta

mihai-iancu1Piata nu mai cere decat intr-o masura foarte mica vehicule de 7,5 t. Este observatia lui Mihai Iancu, director general GTI Logistic, care ne-a explicat ca a renuntat la vehiculele cu aceasta masa in favoarea celor de 3,5 t, mult mai potrivite pentru activitatea de distributie pe care o realizeaza compania.

Daca, in urma cu 6-7 ani, vehiculele de 7,5 t raspundeau cerintelor pietei, astazi nu isi mai gasesc locul in activitatea de distributie, pentru ca nu mai pot intra in orase si, in plus, dispun de o sarcina utila mica, ne-a declarat Mihai Iancu, subliniind ca, pentru a mentine pozitive cifrele companiei, au fost aplicate cateva schimbari in organizare, una dintre ele reprezentata de renuntarea la masinile de 7,5 t in favoarea celor de 3,5 t. „In paralel, am decis cresterea nivelului de subcontractare pe segmentul de transport, hub-urile din Cluj si Bacau fiind externalizate din acest punct de vedere in proportie de 70%. In paralel, Bucurestiul a atins un procent de 90%, pentru ca in Timisoara sa ajungem la 100%.“ Directorul general GTI Logistic a precizat ca decizia privind externalizarea a fost luata pentru a se aloca mai mult timp activitatii de logistica. „Am preferat sa acordam mai multa atentie domeniului in care ne-am specializat“, a subliniat el, adaugand ca pe segmentul de transport national, in prezent, doar operatorii logistici si producatorii mari mai reusesc sa optimizeze camioane grele, pentru ca micii producatori sa vanda cu paletul.

Elemente de optimizare

Managementul GTI Logistic a aplicat masuri de optimizare inclusiv la nivelul amplasarii hub-urilor pentru distributie, fiind deschis un depozit nou la Timisoara. Compania opereaza, in prezent, centre pentru cross-docking in Cluj, Timisoara, Bacau si Bucuresti, ce insumeaza 6.000 mp de depozitare. De mentionat este faptul ca in Timisoara si Cluj sunt oferite servicii de depozitare pentru segmentul de temperatura controlata si masini cu termo-diagrama. „Ne-am reorganizat hub-urile, am renuntat la Deva si am deschis un depozit la Timisoara, pentru ca acum putem ajunge de la Bucuresti acolo intr-un program de sofer. Am redus astfel semnificativ costurile, nemaifiind necesar sa ne oprim in Deva, de unde 80% din marfa o trimiteam catre Timisoara si Arad. Am diminuat, in acest context, distantele pe care le parcurg camioanele de distributie, generand o economie importanta“, a afirmat directorul GTI Logistic, mentionand ca activitatea de distributie sufera astazi la nivel de eficienta din cauza timpilor mari de asteptare in cazul livrarilor catre magazine. „Din pacate, au crescut timpii de asteptare la magazine, fapt care se simte imediat in activitatea de distributie. Se solicita livrarea la ora fixa – noi ajungem, dar receptia nu este pregatita. Ar trebui sa se mobilizeze si in doua ore sa se realizeze receptia marfii, mai ales ca nu sunt necesare mai mult de 30 de minute pentru un vehicul de distributie. In conditiile in care perioada alocata descarcarii depaseste doua ore, aceasta denota lipsa de personal, lipsa de spatiu, optimizare pe carca furnizorilor“, a continuat Mihai Iancu.

Volume in crestere pentru GTI Logistic

Pe fondul unor masuri care au generat cresterea eficientei in activitatea companiei, dar si a castigarii unor noi clienti, GTI Logistic a consemnat un 2014 bun, peste media pietei, care a fost urmat de un inceput de 2015 ce a pastrat aceeasi tendinta. GTI Logistic si-a castigat deja un loc important pe piata de distributie romaneasca, prestand servicii de calitate si reusind astfel sa se dezvolte in timp ce alte companii puneau lacatul pe usa depozitelor. „In ciuda majorarii cifrei de afaceri, 2014 a fost un an pe care nu l-am inchis cu un profit foarte mare pentru ca am facut investitii in echipamente. 2015 a inceput neasteptat de bine, cu primele 3 luni pozitive, un lucru care se intampla destul de rar. Volumele noastre au crescut cu aproximativ 60% fata de anul trecut, datorita unui nou contract castigat in 2014. Dar daca nu am lua in calcul noii clienti, cifrele nu ar mai fi la fel de bune, pentru ca piata urmeaza o tendinta de contractare, cu volume in scadere. Contractele noi de distributie ne-au ajutat sa contracaram tendintele negative“, a aratat Mihai Iancu.

Urmatorii pasi

„Estimez ca 2015 va fi un an bun pentru noi, desi nu cred ca piata va urma o tendinta pozitiva“, a apreciat directorul general GTI Logistic, observand faptul ca segmentul de distributie este unul in crestere. Semnale pozitive ofera in special piata de distributie sub temperatura controlata. „Din fericire, noi activam pe o nisa care merge, mai ales pe partea fresh, unde putem spune ca am intrat pe un segment relativ virgin. Este, insa, un domeniu foarte sensibil, care implica multa grija. Merita sa ne specializam pe segmentul de temperatura controlata, tinand cont de diferenta pozitiva de tarifare“, a concluzionat Mihai Iancu.

Mihai Iancu, director general GTI Logistic: „Suntem in curs de dezvoltare a segmentului IT. In prezent, putem procesa aproximativ 160-180 comenzi in cateva minute.“

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.