Guvernul Ponta: Vom respecta decizia Curtii Constitutionale privind referendumul

Guvernul Romaniei considera fireasca decizia Curtii Constitutionale adoptata, marti, in cazul Legii referendumului, si se angajeaza la respectarea acesteia, se arata intr-un comunicat al Executivului. “Guvernul Romaniei considera ca este sarcina Parlamentului sa puna cat mai repede in acord legislatia privind referendumul cu decizia luata astazi de Curtea Constitutionala”, se precizeaza in documentul dat publicitatii de Executiv, imediat dupa anuntarea deciziei CCR.

Curtea Constitutionala a decis marti, in unanimitate, ca Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului este constitutionala in masura in care asigura participarea la referendum a cel putin 50%+1 din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente.

Astfel, referendumul de demitere a lui Traian Basescu va fi validat doar daca jumatate plus unul din toti cetatenii de pe listele electorale, adica 9,15 milioane de romani (jumatate plus unul din 18,3 milioane), vor participa la vot.

La referndumul din 2007 s-au prezentat la vot 8,1 milioane de romani

Amintim ca, la referendumul din 19 aprilie 2007 s-au prezentat 8.135.272 de romani (44,48%) din  18.301.308 cetateni cu drept de vot, iar 62.858 de voturi (0,77%) au fost declarate nule.

Traian Basescu a fost reconfirmat in functia de Presedinte al Romaniei, cu urmatorul rezultat: 6.059.315 de romani (74,48%) au votat pentru ramanerea lui in functia de presedinte, iar 2.013.099 (24,75%) au votat impotriva.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.