Producătorul de anvelope premium Hankook a anunțat rezultatele financiare consolidate pentru T1 al anului 2023. În comparație cu rezultatele înregistrate în anul anterior, au crescut atât vânzările, cu 17,5%, cât și profitul operațional, cu 51,5%.
Au fost înregistrare vânzări de 2.104 miliarde de woni sud-coreeni KRW (~1.537,4 milioane de euro) și un profit operațional de 190,9 miliarde KRW (~139,4 milioane de euro).
Precizările transmise ZIUA CARGO:
„În ciuda circumstanțelor economice dificile, precum încetinirea economiei la nivel global, competiția din ce în ce mai acerbă, dar și altor factori, strategiile care au vizat mărcile premium, aici intrând un număr mai mare de produse cu valoare adăugată ridicată și vânzările stabile de anvelope pentru autovehicule electrice, au făcut posibile creșteri la nivelul vânzărilor și al profitului operațional. În regiuni ca Europa, succesul a fost susținut prin diversificarea portofoliului de echipamente originale (OE), datorată stabilizării ofertei de semiconductori și creșterii vânzărilor de anvelope de rezervă la nivel mondial.
Hankook a obținut o creștere rapidă pe piața globală a autovehiculelor electrice, compania realizând, cu tehnologii și strategii personalizate, pași de pionierat în această direcție, înainte de răspândirea pe scară mai largă a autovehiculelor electrice. Drept urmare, producătorul de anvelope premium este acum lider de piață și și-a propus obiectivul de a extinde segmentul de anvelope destinate autovehiculelor electrice cu aproximativ 20% din gama sa, în 2021 valoarea fiind de 5%, iar în 2022 de 11%, pentru echiparea originală a autoturismelor și vehiculelor de transport.
Prin echiparea originală cu anvelope premium a noilor modele de mașini electrice, Hankook a obținut în primul trimestru al anului 2023 un progres constant. Printre echipările originale asigurate se remarcă SUV-ul electric „C11” al producătorului Leapmotor, start-up din China de autovehicule electrice, modelul electric de la Volkswagen, ID. Buzz și primul SUV complet electric de la Toyota: „bZ4X”.
În plus, și vânzările pentru anvelope de autoturisme cu dimensiunea de18 inchi și mai mare (produse cu o valoare adăugată deosebit de mare) au fost de 43,5%, ceea ce semnifică o creștere de 4,5 puncte procentuale în comparație cu anul anterior. Pe regiuni, s-a înregistrat o creștere de 4,6 puncte procentuale în Coreea de Sud (53,9%), 4 puncte procentuale în Europa (31,9%), 6,6 puncte procentuale în America de Nord (54,2%) și 7,2 puncte procentuale în China (56,3%), aceste procente reflectând o creștere în fiecare dintre regiunile globale.
Pentru 2023, Hankook își propune o extindere a poziției sale de lider pe segmentele de anvelope pentru autovehicule electrice și cele de înaltă performanță. Începând cu acest sezon, compania este partener tehnic exclusiv și furnizor de anvelope pentru Campionatul Mondial de Formula E ABB FIA. În plus, Hankook este partener exclusiv pentru anvelope al Lamborghini Super Trofeo. Prin aceste parteneriate valoroase, Hankook își consolidează și extinde poziția ca marcă premium la nivel global și continuă să colecteze informații pentru îmbunătățirea rezultatelor la nivel de cercetare și dezvoltare.
Hankook și-a propus să crească cifra de vânzări cu mai mult de 5% față de anul anterior și să atingă o proporție de 45% din vânzări de anvelope pentru autoturisme, pentru dimensiuni de 18 inchi și mai mari. Compania se va concentra pe creșterea vânzărilor pe cele mai importante piețe, pe consolidarea parteneriatelor cu producătorii de automobile premium și pe evidențierea poziției sale de lider în segmentul anvelopelor destinate autovehiculelor electrice.”