Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins contestaţiile PSD şi PC privind înscrierea USD ca alianţă electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 mai a.c. Aceasta înseamnă că decizia de luni a Biroului Electoral Central (BEC) va rămâne bătută în cuie iar PSD, PC şi UNPR trebuie să-şi găsească alt nume decât cel plagiat după USL.
UPDATE ora 18.00: Biroul Electoral Central a admis protocolul de constituire a “Alianței Electorale PSD – UNPR – PC”, prescurtat “PSD-UNPR-PC”.
După ruperea USL, PNL a atacat la BEC înscrierea celorlalte 3 partide rămase în alianţa la guvernare – şi iată că a câştigat, după ce argumentase că se va crea confuzie în rândul electoratului.
Însă BEC a avut o altă motivaţie: USD a mai existat în perioada 1995 – 1999, fiind formată din PD – condus atunci de Petre Roman – şi din PSDR – condus de Sergiu cunescu. Din acea alianţă a făcut parte şi Traian Băsescu, pe atunci membru al Partidului Democrat.
Acum, premierul Victor Ponta trebuie să găsească urgent o altă denumire, dar va avea o altă problemă: Acordul cu UDMR a fost încheiat în numele USD – care, iată, este o alianţă ilegitimă. Iar tertipul că documentul a fost semnat în parte de către fiecare preşedinte din alianţă nu ţine.
Magda SEVERIN