Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD, i-a replicat, luni, cancelarului german, Angela Merkel – care considera “inacceptabil ca intr-o tara a Uniunii Europene sa fie lezate principiile de baza ale statului de drept” – spunand ca reactia ei reprezinta un gest de “solidaritate de partid” fata de Traian Basescu.
Intrebat cum vede reactiile unor lideri europeni fata de situatia din Romania din ultima saptamana, Iliescu s-a aratat surprins: “Ehh, care lideri dom’le?”. Cand i s-a amintit cazul cel mai recent, cel al cancelarului geman, Angela Merkel, el a precizat ca este vorba despre o simpla solidaritate de partid .
“Pai doamna Merkel face parte din aceeasi familie politica si e o solidaritate de partid la nivel european, dar se joaca cu chestii de-astea…”, a mai sustinut Iliescu.
Cancelarul Angela Merkel a declarat ca va sprijini Uniunea Europeana, daca va fi cazul, sa “traga concluziile necesare” privind Romania, potrivit declaratiei, de luni, a lui Steffen Seibert, purtatorul de cuvant al Guvernului german.
Potrivit comunicatului, cancelarul Merkel a avut luni “o convorbire telefonica detaliata” cu presedintele roman Traian Basescu, iar “in centrul discutiei a fost desfasurarea evenimentelor politice interne din Romania”. (M.S.)