37% dintre companiile chestionate și-au întrerupt total sau parțial activitatea după declararea stării de urgență pe fondul pandemiei COVID-19 și 20% și-au restrâns activitatea, potrivit studiului HR Barometru, realizat de PwC România la finalul lunii martie. În acest context, 27% afirmă că vor apela în mod cert la șomajul tehnic.
”Marea majoritate a companiilor doresc să își păstreze angajații și să reducă efectele negative asupra acestora. Din păcate, soluțiile sunt limitate și dificil de anticipat într-un climat imprevizibil care duce la scăderea neașteptată a veniturilor într-un termen foarte scurt. Efectul crizei este unul de domino, afectând tot mai mult industrii. Guvernul a luat un prim set de decizii, dar trebuie să continue monitorizarea foarte atentă a problemelor ca să reacționeze la timp cu alte măsuri de sprijin și, astfel, să salveze cât mai multe companii și angajații acestora”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.
Studiul a inclus o serie de întrebări referitoare la întreruperea totală sau parțială a activității, restrângerea acesteia, reducerea cifrei de afaceri și capacitatea de a plăti salariile. Conform răspunsurilor:
- 19% au întrerupt total activitatea
- 18% au întrerupt parțial activitatea
- 19% nu au întrerupt activitatea, estimează o scădere a cifrei de afaceri cu 25% și au capacitatea de a plăti salariile
- 10% nu au întrerupt activitatea, anticipează reducerea cifrei de afaceri cu 25% și nu au capacitatea de a plăti salariile
- 20% și-au restrâns activitatea, iar afacerile se vor reduce cu mai mult de 25%
- 14% nu preconizează o scădere a cifrei de afaceri.
În acest context, munca de la domiciliu este o oportunitate companiile care o pot implementa datorită specificului activității. Conform studiului, 19% din companii au implementat munca la domiciliu obligatorie pentru toți angajații.
”Munca de acasă a devenit posibilă pentru foarte multe companii datorită faptului că dispun de tehnologie și au angajați bine pregătiți care dețin competențe digitale. În același timp, infrastructura digitală a României care se plasează printre cele mai performante din Europa contribuie la desfășurarea activității fără sincope. La fel de importantă este cultura organizațională în noile condiții de lucru și putem trage concluzia că organizațiile care au investit în pregătirea digitală au un avantaj în prezent care va deveni și mai valoros pe termen lung”, a arătat Ionuț Sas, Partener, Leader People & Organisation PwC România.
Companiile cărora specificul activității nu le permite munca de la domiciliu și ale căror afaceri sunt afectate negativ iau în calcul aplicarea prevederilor privind șomajul tehnic, astfel:
- 27% spun că le vor aplica cu siguranță
- 18% încă nu știu dacă le vor aplica pentru că sunt neclare
- 18% încă nu știu dacă le vor aplica pentru că nu le-au analizat
- 5% arată că mai degrabă nu le vor aplica pentru că actualele prevederi nu corespund specificului activității lor.
„Angajatorii caută diferite metode de reducere a costurilor pentru a se menține pe piață. Totuși, în acest moment doar 11% iau în calcul concedierile și majoritatea caută alte variante pentru a-și păstra angajații, cum ar fi încurajarea concediului de odihnă sau a concediului fără plată parțial, oprirea sau reducerea programelor de training, sistarea angajărilor, eliminarea sau reducerea beneficiilor neobligatorii ori reducerea programului de lucru”, a spus Oana Munteanu, Senior Manager People & Organisation PwC România.
Potrivit studiului aproape 30% dintre cei chestionați anticipează că vor avea capacitatea să plătească salariile în următoarele trei luni, în timp ce 42% nu au încă estimări în acest sens.
Studiul PwC România HR Barometru a fost derulat în perioada 23-26 martie, pe baza informaţiilor furnizate de 91 de companii din sectoarele: bunuri de larg consum, auto (producție și distribuție), transporturi, farmaceutic, IT&C, servicii financiare, energie (producție, utilități, distribuție), distribuitori (retail & logistică), servicii externalizate, altele.