Impozitul pe venituri de până la 65.000 euro falimentează firmele şi aşa cu pierderi

Reprezentanţii întreprinzătorilor mici şi mijlocii anunţă că 250.000 de firme sunt deja cu pierderi încă de anul trecut, iar o parte dintre acestea vor intra în faliment din cauza introducerii impozitului de 3% pe veniturile de până în 65.000 de euro. La acestea se adaugă peste 100.000 de firme cu profit zero, care vor avea aceeaşi soartă. Cum în România sunt active în jur de 1 milion de firme, circa o treime vor fi afectate de noile reglementări fiscale.

“Cerem Ministerului Finanţelor să realizeze un studiu de impact, pentru că anul trecut 250.000 de firme au avut pierdere. O mare parte sunt pe pierderi efective, nu contabile. Dacă acestor firme le pui impozit pe venit le forţezi fie să-şi diminueze activitatea, fie spre faliment. La acestea se adaugă peste 100.000 de firme cu profit zero. Dacă doar 10% dintre aceste firme ar intra în faliment şi dacă luăm o medie de doi angajaţi pe o firmă, asta înseamnă 100.000 de şomeri, zeci de mii de firme care nu plătesc TVA, impozite, CAS etc.”, a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (IMM), care reclamă că organizaţia pe care o conduce nu a fost consultată la elaborarea modificărilor Codului Fiscal.

Guvernul a decis, marţi, reducerea plafonului veniturilor pentru microîntreprinderi, de la 100.000 euro la 65.000 euro, echivalent în lei, iar toate firmele cu capital privat care nu depăşesc acest plafon vor fi obligate să plătească impozit de 3% pe veniturile realizate de la 1 februarie 2013.

Limita veniturilor pentru care se intră în sistemul microîntreprinderilor va fi de 65.000 euro, în loc de 100.000 euro, fiind eliminată condiţia pentru firme de a avea între 1 şi 9 salariaţi.

Totodată, pentru microîntreprinderile care se încadrau în aceste venituri la 31 decembrie nu va mai fi opţională alegerea sistemului de impozitare (impozit pe profit sau pe venit), ci va fi obligatorie aplicarea impozitării pe veniturile realizate.

Pentru anul 2013, sunt obligate să treacă pe acest sistem de impunere de la 1 februarie şi firmele plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie aveau afaceri de cel mult 65.000 de euro.

Totodată, firmele care plătesc impozit pe profit sunt obligate să treacă la plata impozitului pe venit din anul fiscal următor, dacă se încadrează în condiţiile microîntreprinderii.

Societăţile nou înfiinţate vor trebui să plătească impozit pe venit din primul an fiscal. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.