În coada Europei la consum pe cap de locuitor

România se poziţionează pe ultimul loc în UE la nivelul consumului individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), acesta fiind anul trecut de 48% din media UE, faţă de 49% în Bulgaria, potrivit unei estimări preliminare publicate miercuri de Oficiului European de Statistică (Eurostat). Totodată, România a avut în 2012, după Bulgaria, cel mai mic PIB pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) din Uniunea Europeană, la 49% din media înregistrată în statele membre. Astfel, ţara noastră a ocupat, la fel ca în 2011, penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde valoarea PIB/locuitor exprimat în PPS a fost la 47% din media UE. 

La nivelul consumului individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), România şi Bulgaria au fost, în 2012, sub media Uniunii Europene.

Cel mai ridicat nivel al acestui indicator este în Luxemburg – 141%.

Cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar a fost Luxemburg, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (271%) faţă de media din UE.

Urmează Austria, Irlanda, Olanda şi Suedia, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost cu aproximativ 30% mai mare faţă de media din UE.

În Danemarca, Germania, Belgia şi Finlanda, PIB/locuitor exprimat în PPS a fost cu 15-25% peste media din UE.

În Marea Britanie şi Franţa, PIB/locuitor exprimat în PPS a depăşit cu 10% media din UE.

În jurul mediei din UE se situează Spania şi Italia, iar Ciprul are un PIB/locuitor exprimat în PPS mai mic cu aproximativ 10% faţă de media din UE.

În Malta, Slovenia, Cehia, Slovacia, Grecia şi Portugalia PIB/locuitor exprimat în PPS a fost anul trecut cu 15-25% sub media din UE.

Urmează Lituania, Estonia, Polonia, Ungaria şi Letonia, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost între 30 şi 40% mai mic comparativ cu media din UE.

Pe ultimele locuri se situează România şi Bulgaria, care au avut, în 2012, un PIB/locuitor exprimat în PPS mai mic cu peste 50% faţă de media UE.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.