INS: 5.413.000 de pensionari

Numărul mediu de pensionari înregistraţi în România în trimestrul al doilea (T2) a fost de 5,413 milioane, în scădere cu 20.000 de persoane faţă de primele 3 luni şi cu 80.000 de persoane (1,45%) faţă de aprilie-iunie 2012, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri. Valoarea pensiei medii lunare a ajuns la 807 lei, în creştere cu 4,9% faţă de T2 anul trecut şi cu 1,5% faţă de trimestrul I 2013. Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%), iar cei de asigurări sociale de stat reprezintă 86,5% în totalul acestora.

Datele INS relevă faptul că, în perioada aprilie – iunie 2013, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 812 lei, cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (650 de lei în judeţul Giurgiu faţă de 1.026 lei în Bucureşti).

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (72,6%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, în timp ce pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,1%.

Indicele pensiei medii reale pentru trimestrul II 2013, faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,9%.

537.000 de pensii sociale

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual – indemnizaţie socială) a fost în trimestrul II 2013 de 537.000 persoane, din care: 383.000 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat (8,2% din totalul pensionarilor din această categorie) şi 153.900 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (27% din totalul acestora). (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.