De la 1 iulie, Ionuţ Simion (foto) va prelua funcţia de Country Managing Partner al PwC România, deţinută timp de 11 ani de Vasile Iuga, care va continua în poziţia de Cluster Leader al PwC în Europa de Sud-Est.
„Mă bucură desemnarea lui Ionuţ Simion în această poziţie foarte importantă în domeniul consultanţei. Este o recunoaştere a succeselor sale şi a unei evoluţii profesionale de excepţie, pe care am sprijinit-o şi la care am avut plăcerea să contribui. Ionuţ, împreună cu Mihaela Mitroi (Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică), Kenneth Spiteri (Liderul Departamentului de Audit) şi Radu Stoicoviciu (Liderul Departamentului de Consultanţă pentru Afaceri şi Management), formează o echipă de conducere extrem de performantă. Sunt încrezător că, în această formulă, ei au toate atu-urile pentru a valorifica oportunităţile din piaţă şi pentru a duce firma la un nou nivel. Îi doresc mult succes în noua postură lui Ionuţ Simion!”, a declarat Vasile Iuga.
„Sunt deosebit de onorat, dar şi perfect conştient de marea responsabilitate care vine o dată cu funcţia de Country Managing Partner al PwC România. Aş vrea să le mulţumesc colegilor pentru încredere şi sprijin şi, în special lui Vasile Iuga, care în mandatul său a reuşit să construiască o echipă de consultanţi foarte puternică şi prestigioasă, şi a contribuit în mod fundamental la dezvoltarea acestei profesii în ţara noastră”, a declarat Ionuţ Simion.
„Încep această nouă etapă într-un moment în care economia globală şi consultanţa se schimbă în mod fundamental şi cu viteza internetului. Principalul obiectiv pe care mi-l propun este legat de leadership în piaţă, pentru firmă, dar şi pentru clienţii noştri, atât din sectorul privat, cât şi din cel public. Vom continua să fim alături de clienţii noştri în dezvoltarea afacerilor lor şi în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, contribuind în acelaşi timp la consolidarea unui climat de încredere în mediul de afaceri. Sunt bucuros să am alături de mine în acest demers o echipă de profesionişti care şi-au dovedit valoarea în numeroase proiecte importante”, a adăugat el.
Ionuţ Simion s-a alăturat PwC România în 2000 şi a devenit Partener în cadrul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România în anul 2007. De-a lungul timpului a acumulat o experienţă vastă în domeniul preţurilor de transfer, în structurarea fiscală internaţională, precum şi în proiecte de fuziuni şi achiziţii. Ionuţ a fondat şi a coordonat echipa specializată în analiza Preţurilor de Transfer a PwC România, acordând consultanţă unora dintre cele mai mari companii româneşti şi internaţionale. Ionuţ Simion a făcut o specializare în domeniul preţurilor de transfer timp de 6 luni la biroul PwC din New York. Începând cu anul 2012, a coordonat departamentul de taxe al PwC de la Chişnău, Republica Moldova.
Doctor în Economie, Ionuţ predă în prezent la Academia de Studii Economice din Bucureşti în cadrul unui program de masterat în fiscalitate. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Fiscalitate (IFA), membru asistent în cadrul Forumului mixt al Uniunii Europene privind preţurile de transfer şi al Camerei Consultanţilor Fiscali din România.
Ionuţ Simion a fost ales în mai multe rânduri membru în Board-ul Director al Camerei de Comerţ Americane din România (AmCham), iar în actualul mandat este Vice-Preşedinte. De-a lungul timpului, a fost implicat în proiecte importante cu administraţia centrală şi instituţii internaţionale, în scopul îmbunătăţirii mediului de afaceri din România, legislaţiei fiscale şi modernizării sistemului fiscal.
Este totodată un pasionat alergător, fiind susţinătorul echipei PwC run4fun, dar şi al echipei de fotbal a PwC România. (M.B.)