Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş este condus, începând de joi, de o femeie: comisarului şef de poliţie Viorica Marincaş, până acum adjuncta inspectorului şef înlocuit. Cum numirea reprezintă o premieră în istoria Poliţiei Române, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a ţinut să fie prezent la ceremonia de împuternicire, ce a avut loc la Baia Mare.
Ministrul Mircea Duşa a arătat că în Poliţia Română lucrează foarte multe femei capabile şi că este momentul ca acestora să le fie recunoscute calităţile manageriale. „Poate o femeie va şti să conducă destinele Poliţiei maramureşene mai bine decât un bărbat”, a spus oficialul MAI.
Comisar şef Viorica Marincaş are o experienţă de aproximativ 25 de ani în poliţie, ocupând mai multe funcţii de conducere, printre care cea de prim adjunct al inspectorului şef al IPJ Maramureş, în perioada 2001-2005, şi cea de adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Baia Mare, în perioada 2005-2012.
Absolventă a Şcolii Militare de Ofiţeri, promoţia 1987, Viorica Marincaş este doctor în Ştiinţe Administrative şi a urmat mai multe cursuri de specializare, în ţară şi în străinătate, potrivit IGPR.
Magda SEVERIN