Secretarul de stat Iulian Matache devine ministrul Transporturilor, fiind a doua nominalizare a premierului Victor Ponta după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins astăzi propunerea ca senatorul PSD Mihai Fifor să ocupe această funcţie.
Potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, şeful statului are poate respinge o singură nominalizare.
UPDATE 17 iulie: Iulian Matache a depus jurământul de ministru al Transporturilor, într-o ceremonie la Cotroceni de la care a lipsit premierul Victor Ponta. La ieşire, Matache a fost întrebat de jurnalişti când va fi gata Autostrada Comarnic-Braşov, după ce 10 km din lungimea ei au fost scoşi la licitaţie ieri, de CNADNR.
Noul ministru a răspuns „optimist”: „Vă daţi seama că nu ştiu cât de lung sau cât de scurt va fi mandatul meu”.
„A fost scoasă la licitaţie proiectarea şi execuţia adouă loturi şi urmează să se scoată la licitaţie Studiul de Fezabilitate (SF), respectiv componenta de studiu geotehnic”, a explicat el cum acest tronson de autostradă va avea al 4-lea SF în ultimii 10 ani, după 3 licitaţii nereuşite CNADNR schimbând strategia: licitează pe loturi.
UPDATE 16 iulie: Preşedintele Klaus Iohannis a semnat în această dimineaţă decretul de numire a lui Iulian Matache în funcţia de ministru al Transporturilor.
Jurământul de învestitură va fi depus de noul ministru mâine, 17 iulie, la ora 90.00 la Palatul Cotroceni, deoarece şeful statului se află astăzi într-o vizită oficială în Serbia.
Anunţul privind numirea lui Matache a fost făcut de Victor Ponta pe Twitter: “În baza deciziei BPN al PSD am decis să-l propun pe dl Iulian Matache pentru funcţia de Ministru al Transporturilor! Îi urez succes”.
Iulian Matache se afla încă de la început în cărţi pentru a fi numit ministru al Transporturilor.
El a fost timp de mulţi ani subalternul lui Marian Oprişan la CJ Vrancea iar soţia sa, Daniela Matache, este preşedintele Tribunalului Vrancea.
Vicepreședintele PSD Marian Oprișan s-a aflat astăzi la şedinţa BPN a PSD şi a declarat, la final, că susţine propunerea lui Victor Ponta ca Rovana Plumb să rămână preşedintele interimar al partidului până la congres, după ce Liviu Dragnea “s-a agitat” încercând să convingă membrii BPN să organizeze congresul mai devreme, în toamnă, şi nu anul viitor.
Oprişan le-a spus jurnaliştilor, pe ocolite, că “au apărut în ultima perioadă mulți agitați, în urma retragerii lui Victor Ponta de la conducerea partidului”, el considerând că PSD “are nevoie de liniște”.
Cu siguranţă, la şedinţa BPN, unde Rovana Plumb a primit susţinerea unanimă a membrilor acestui for al PSD, s-a negociat şi numele viitorului ministru al Transporturilor.
Cine este Matache
Născut în 1972, Iulian Matache a lucrat încă de la 24 de ani (din anul 1996), în Administraţia de Drumuri şi Poduri Vrancea, ca inginer de proiectare şi execuţie lucrări drumuri şi poduri (vezi CV Iulian Matache).
În anul 1999 a fost promovat Inspector de specialitate la Direcţia Tehnică din cadrul CJ Vrancea. Evoluţia sa a continuat devenind, în iunie 2003, şef de compartiment la Direcţia Relaţii Interne şi Internaţionale a CJ Vrancea, iar în iunie 2006. director executiv la Direcţia Tehnică.
În perioada Guvernului Boc PDL-PSD, ianuarie – noiembrie 2009, Matache a fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea. După ieşirea PSD de la guvernare, el a revenit la CJ Vrancea, pe ultima funcţie de director executiv.
A făcut parte din conducerea şi coordonarea Direcţiei Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea până în mai 2012, când USL a preluat guvernarea şi l-a numit atunci secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, sub şefia lui Liviu Dragnea – care a demisionat acum o lună, după condamnarea, în primă instanţă, la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru fraudarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.
Cunoscut drept un apropiat al baronului PSD Marian Oprişan, Matache a ţinut să-i mulţumească atunci în mod public acestuia, spunând că nu ar fi ajuns în această funcţie „fără sprijinul, susţinerea şi încrederea preşedintelui CJ Oprişan”.
În martie 2014, odată cu ieşirea PNL de la guvernare şi preluarea, de către Dan Şova, a portofoliului Transporturilor, Matache a fost mutat la acest minister pe postul de secretar de stat.
Devenit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Iulian Matache a fost numit şi membru în Consiliile de Administraţie ale EON Distribuţie şi TAROM.
În iunie 2014, după demisia lui Dan Şova, ministru al Transporturilor a fost numit Ioan Rus. După numai câteva luni am aflat şi motivul plecării intempestive a lui Şova: dosarul penal deschis de procurorii DNA pentru contractele ilegale de consultanţă juridică cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari, dosar de corupţie în care este urmărit penal şi premierul Victor Ponta, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor.
Avere
În Declaraţia de avere depusă de Iulian Matache în 26.03.2015 sunt trecute următoarele venituri obţinute în anul 2014:
– din salariu: 11.324 lei de la Ministerul Dezvoltării şi 45.096 lei de la Ministerul Transporturilor
– indemnizaţie de 36.000 de lei ca mambru în Consiliul de Administraţie de la EON Distribuţie
– indemnizaţie de 24.111 ca membru în CA TAROM
– soţia sa, Daniela Matache, a obţinut din salariul de preşedinte al Tribunalului Vrancea 170.741 lei din salariu şi 1.062 din indemnizaţia primită de la Şcoala Naţională de Grefieri.
Soţii Matache deţin:
– 3 terenuri agricole, dintre care unul în concesiune
– o casă de 203 mp, în construcţie din 2008
– un autoturism VW Passat din 2007.
În anul 2008, soţii Matache au contractat un credit ipotecar de 50.000 de euro şi alte două în valoare totală de 20.000 de euro. În 2014, cei doi au obţinut un împrumut de 45.000 de lei, tot de la BCR.
Vezi şi Declaraţia de avere depusă de Iulian Matache în 13.06.2014, când abia fusese numit secretard e stat în Ministerul Transporturilor.
Magda SEVERIN
Deci vom avea autostrazi spre Focsani!