„Iveco: partener pentru un transport sustenabil” – atelier practic pentru elevi la Iveco Truck Services

Iveco România, împreună cu dealer-ul său de proprietate, Iveco Truck Services, au reluat iniţiativa începută anul trecut şi s-au implicat activ, pentru al doilea an consecutiv, în programul „Săptămâna Altfel” coordonat de Ministerul Educației și Cercetării.

Iveco se implică activ în responsabilitate socială și în educație, organizând două ateliere practice în programul educațional naţional  „Săptămâna Altfel”, pentru două clase de copii din București si Focșani, la sediile dealer-ului de proprietate.

Aflat sub coordonarea directă a Ministerul Educației și Cercetării, programul „Săptămâna Altfel”, desfășurat în majoritatea şcolilor în perioada 18 – 22 aprilie 2015, face parte din programul național „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, dedicat activităților extracurriculare și extrașcolare. Scopul programului este să implice toți elevii și cadrele didactice în activități ce nu pot fi făcute în cadrul orelor de curs, cu scopul de a le pune în valoare talentele și aptitudinile în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculum național. De altfel, este stimulată participarea la acțiuni cât mai diverse, în contexte non formale.

Anul trecut, pe 7 aprilie, copiii clasei a III-a A din cadrul Şcolii Generale Nr. 82 din Bucureşti au participat la atelierul „Trăim în lumea transporturilor”. În cadrul „Săptămânii Altfel” din acest an, copiii au revenit cu entuziasm pentru al doilea an consecutiv la sediul Iveco Truck Services București Est pentru a vedea noutăţile pregătite de Iveco pentru ei, în cadrul atelierului „Iveco: partener pentru un transport sustenabil”. Pentru Clasa a III-a C din cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 10 „Duiliu Zamfirescu” din Focșani,  a fost prima însă experienţă în  care au avut ocazia să ia contact cu lumea vehiculelor comerciale Iveco.

volvo trucks copii, scoala altfel 1

Ambele sedii Iveco au fost învăluite în primele ore ale dimineții de zâmbete, râsete de copii și asaltate de întrebările curioase generate de activităţile pregătite. După o scurtă perioadă de acomodare atât cu mediul cât și cu responsabilii de activități, ambele clase au fost introduse în lumea transporturilor de către responsabili de produs din locațiile Iveco Truck Services. Cei mici au fost divizați în trei grupe principale: Daily, Eurocargo și Stralis, fiecare grupă urmând să efectueze prin rotație toate activitățile propuse.

Una din activitățile desfășurate a avut loc în service-ului Iveco Truck Services unde cei mici au putut vedea la lucru tehnicienii Iveco Truck Services și au avut ocazia să intre în contact cu lucrătorii departamentului de piese de schimb, care le-au arătat cum se lansează o comandă pentru piesele necesare reparațiilor. De asemenea, copiii au fost conduși în sala de pregătire a mecanicilor, acolo unde li s-a prezentat sistemul de diagnoză Iveco precum și principalele scule folosite la reparația camioanelor, utilitarelor ușoare, autobuzelor și autocarelor Iveco. Nu în ultimul rând, spălătoria a avut mare succes la copii.

volvo trucks copii, scoala altfel 2

Activitățile din interior, de grup și individuale, au cuprins un concurs bazat pe fișe de perspicacitate, copiii trebuind să identifice diferențe intre diverse imagini și să monteze în cel mai scurt timp mai multe puzzle-uri, precum și activități de colorat inventiv a unor schițe de vehicule.

În curtea Iveco Truck Services cei mici au putut vedea cât de încăpătoare este cabina modelului Stralis Hi-Way și mai mult decât atât, cum merge acesta. Copiii au fost plimbați la bordul celui mai mare model din gama Iveco de către un șofer profesionist, căruia au putut să-i adreseze întrebări.

În cadrul atelierului interior, cei mici au putut dezvolta ce meserii pot întâlni la un dealer auto şi apoi, în parcare, au învăţat diversele modele de vehicule comerciale, diferențele dintre acestea și aplicațiile lor diverse, având ocazia să ia contact cu vehicule frigorifice, vehicule de șantier, de distribuție și de transport mărfuri generale.

Totodată, protecţia mediului înconjurător şi necesitatea unui transport sustenabil au fost subiecte abordate simplu, la nivelul clasei a III-a A, pentru a anticipa o eventuală vizită a copiilor in 2017.

La plecare, toți copiii, au primit din partea „Iepurașului” Iveco câte un cadou, pentru a-și aminti cu plăcere de această zi, cu totul „altfel”.

volvo trucks copii, scoala altfel

Iveco este o marcă a CNH Industrial N.V., lider mondial în bunuri de capital, companie listată la Bursa din New York  (NYSE: CNHI) şi la Bursa italiană (MI: CNHI). Iveco produce şi comercializează o gamă variată de vehicule comerciale din gama uşoară, medie şi grea, vehicule comerciale off-road, autobuze urbane şi interurbane, autocare şi vehicule pentru aplicaţii speciale cum sunt cele pentru incendii, destinate apărării cât şi protecţiei civile.

Gama amplă de produse a mărcii include Daily, vehiculul care acoperă segmentul între 3 – 7 tone, Eurocargo, între 7 – 16 tone, Trakker (dedicat misiunilor off-road) şi Stralis, peste 16 tone. În plus, marca Iveco Astra construieşte camioane off-road, camioane de mare tonaj rigide şi articulate, cât şi vehicule speciale.  Iveco are aproape 21.000 angajaţi la nivel global. Iveco deţine fabrici în 7 ţări din Europa, Asia, Africa, Oceania şi America Latină unde produce vehicule folosind cele mai avansate tehnologii. 4.200 de birouri de vânzări şi service din peste 160 de ţări asigură suport tehnic oriunde s-ar afla vehiculul Iveco.

Informaţii suplimentare, la www.iveco.com, www.iveco.ro, www.cnhindustrial.com.

Iveco Truck Services a luat ființă în anul 2013, devenind primul dealer de proprietate Iveco din Estul Europei. Iveco Truck Services pune la dispoziţia clienţilor săi un sistem de servicii integrate, la standarde europene, ce cuprind consiliere, vânzare şi asistenţă post vânzare.

Obiectivul principal al Iveco Truck Services este acela de a satisface şi cei mai pretenţioşi  clienţi, oferindu-le o gamă completă de vehicule comerciale noi şi uzate, pretabile pentru orice tip de suprastructură, care beneficiază de diagnosticare şi asistenţă de la momentul achiziţiei pe toată durata de viaţă a vehiculului. La nivel naţional, reţeaua Iveco Truck Services este formată din 5 Centre proprii de Vânzări şi Service, 6 Centre de Vânzări şi 14 Centre de Service, prin parteneriat.

Detalii, la www.ivecotruckservices.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.