Judeţele Argeş şi Dolj atrag producătorii de componente auto. Zona Moldovei, următoarea ţintă

Majoritatea cererilor de contracte de preînchiriere în sectorul industrial din ultimii doi ani, aproape 60% din total, au venit din partea companiilor producătoare de componente auto, relevă date de piaţă centralizate de CBRE.

„O bună parte din aceste cereri s-au orientat spre zonele Argeş şi Dolj, în proximitatea celor doi mari jucători de pe piaţa auto activi în România: Renault şi Ford. Au existat, de asemenea, opţiuni şi pentru zona de vest, Banat şi Ardeal, de unde se pot conecta mai uşor la infrastructura de transport a Uniunii Europene”, a precizat  Dana Bordei, Head of Industrial Agency CBRE Romania.

Şi zona Moldovei devine atractivă pentru investitorii din industria producătoare de componente auto, deoarece „aici sunt costuri reduse cu forţa de muncă iar investitorii găsesc mai uşor  resurse umane decât în vestul ţării, deşi, totuşi, lipsa infrastructurii din regiune atârnă destul de greu în balanţa deciziilor. Moldova este aleasă în cazul investiţilor care presupun angajări masive de personal, pentru a se asigura optimizarea costurilor”, a mai spus Dana Bordei.

Estimările au fost făcute în cadrul Foreign Investors Summit, conferinţa dedicată dezvoltarii investiţiilor străine în România, unde echipa CBRE România a participat la cele trei mari secţiuni dedicate, fiecare, câte unui sector al industriilor în crestere şi dezvoltare: IT&C, auto şi real estate.

Răzvan Iorgu, Managing Director CBRE, a subliniat, la sesiunea principală dedicată sectorului IT&C, rolul important pe care sectorul imobiliar îl are în dezvoltarea industriei de IT&C din România:

„Real estate-ul a încetat să fie o simpla modalitate financiară de optimizare sau reducere de costuri şi a devenit un instrument de HR extrem de util; companiile din IT&C reuşesc să îşi păstreze angajaţii oferindu-le acel spirit competitiv de echipă, dar şi un mediu de lucru care stimulează creativitatea şi inovaţia, doi factori esenţiali în dinamica IT&C. În general, decizia de a închiria o clădire de birouri nu mai este o doar o hotărâre administrativă; amenajările de spaţii de birouri, împărţirea lor, proiectarea mediului de lucru, toate acestea regândesc şi re-creează practic întregul business al companiei care închiriază”.

În sesiunea dedicată industriei de real estate, Marian Orzu, Business Development Executive Industrial AgencyCBRE, a estimat că anul 2015 va fi foarte activ pentru sectorul industrial.

„Până la sfârşitul trimestrului al treilea au fost tranzacţionaţi aproape 250.000 mp în piaţă şi anticipăm ca, până la sfârşitul anului, piaţa va trece de 300.000 mp. Tot în acest an au crescut şi cererile de extindere şi consolidare de spaţii din partea chiriaşilor din zonele influenţate de consum – operatorii logistici şi retalieri, multe dintre cereri fiind legate de apropierea reducerilor de Black Friday din noiembrie”, a precizat Orzu.

Foreign Investors Summit este un eveniment care include conferinţe şi workshop-uri dedicate investiţiilor străine în România şi este organizat de Divizia de Conferinţe a săptămânalului financiar de limbă engleză Business Review.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.