Judeţul Botoşani, îngropat în zăpadă: 3 drumuri naţionale şi 9 judeţene sunt închise, 20 de localităţi – izolate. Prefectul a fost demis. Contractul cu firma de deszăpezire, la reziliat

Ninsorile şi viscolul au făcut prăpăd în judeţul Botoşani, iar proasta gestionare a deszăpezirii nu a rămas netaxată: ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), Mircea Duşa, i-a cerut marţi seara prefectului de Botoşani, Costică Macaleţi, să demisioneze, iar acesta s-a conformat miercuri. El ar fi scăpat cu funcţia dacă n-ar fi avut proasta inspiraţie să declare jurnaliştilor că în judeţ ar fi 80.000 de sinistraţi. După aceea, a mai tăiat din listă, dar acest lucu nu l-a salvat. Ministrul a cerut şi rezilierea contractului abia încheiat de CADNR cu firma de deszăpezire, pentru că s-a constatat că nu deţine nici măcar o freză. Traficul rutier este în continuare închis pe 3 tronsoane de drumuri naţionale, iar 20 de localităţi sunt izolate.

Circulaţia rutieră este închisă, miercuri, pe următoarele drumuri:

  • DN24C Ştefăneşti-Rădăuţi Prut
  • DN29 Botoşani-Manoleasa-Prut
  • DN29A Dorohoi-Darabani-Rădăuţi Prut.

Un alt drum naţional, DN Dorohoi-Horodiştea a fost deblocat, iar localitatea Darabani a fost deszăpezită în urma acţiunilor întreprinse în cursul nopţii trecute.

Ministrul Mircea Duşa se află încă de marţi seară în judeţul Botoşani, însoţit de şeful Jandarmeriei Române, colonelul Mircea Olaru, şi de şeful Poliţiei Române, chestorul şef de poliţie Petre Tobă.

“Situaţia rămâne gravă, dar şefii de instituţii trebuie să prezinte corect situaţia din teren”, a declarat ministrul Internelor. El a precizat că sunt blocate 9 drumuri judeţene, ceea ce face ca 20 de localităţi să fie izolate, iar 72 de şcoli, închise.

Autorităţile locale distribuie, cu sprijinul Armatei şi ISU, alimente sinistraţilor şi intervin la deszăpezirea drumurilor.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.