Karsan circulă în Suceava. GALERIE FOTO

Anadolu Automobil Rom a livrat ieri Primăriei din Suceava 5 autobuze Karsan Jest. Acestea sunt de capacitate mică şi au fost achiziționate de Municipiul Suceava în urma unei licitații de achiziții publice.

Cele 5 autobuze vin să completeze parcul deja existent al societății sucevene și vor prelua o parte din sarcinile îndeplinite la ora actuală de celelalte autobuze ale companiei.

La eveniment au participat din partea importatorului Magda Peșu, director general al Anadolu Automobil Rom SRL, din partea autorităților locale, viceprimarul Lucian Harșovschi şi şeful Biroului de transport al Primăriei Municipiului Suceava, Gabriel Petruc, iar din partea beneficiarului (Transport Public Suceava), administratorul societății, Darie Romaniuc.

Mulțumită acestor 5 mini-autobuze, TPL Suceava va putea obține economii importante de carburant, Karsan Jest fiind renumit pentru eficiența sa în ceea ce privește consumul de combustibil. Astfel, după Oradea, Focșani, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea și Buzău, Suceava este cel de-al șaselea oraș unde Karsan Jest va intra în transportul urban de călători.

Karsan Jest s-a impus pe piața din România ca un adevărat partener de transport urban, atunci când fluxurile de călători sunt prea mici pentru a se justifica utilizarea unui autobuz de dimensiuni mari.

karsan Interior Jest 1

Având o capacitate de transport de până la 21 de pasageri, pe scaune sau în picioare, Karsan Jest se distinge în traficul urban datorită manevrabilității deosebite, confortului și dotărilor existente încă din varianta standard.

Dimensiunile apropiate de cele ale unui autoturism, de sub 6 metri lungime, permit autobuzului de capacitate mică să se strecoare în zone unde este necesar transport public, dar inaccesibil vehiculelor de 8 sau 12m lungime.

Karsan Jest spate

Despre Karsan

Karsan este unul dintre cei mai vechi producători de autovehicule din Turcia, experiența acestuia fiind deja de peste jumătate de secol. La ora actuală, la uzinele din Bursa, Karsan produce atât modelele proprii Jest, Atak și Star cât și alte vehicule pentru Bredamenarinibus și Hyundai.

Despre Anadolu Automobil Rom

Este unul dintre cei mai vechi importatori de autobuze și autocare din România, bazele firmei fiind puse la sfârșitul anilor ’90. Cunoscut mai ales pentru importul de autobuze și autocare Isuzu, Anadolu Automobil Rom și-a extins portofoliul de produse reprezentând la ora actuală patru mărci.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.