KeysFin Business Monitor: Firmele noi, la minimul ultimilor 6 ani

În statisticile oficiale pare că am depăşit criza iar economia merge tot mai bine, însă în realitate business-ul se restrînge tot mai mult și numărul firmelor nou-înfiinţate – indicator relevant privind sentimentul investitorilor – a ajuns la minimul ultimilor 6 ani, arată un studiu realizat de compania de business information şi credit risk management KeysFin.

Potrivit datelor oficiale analizate de KeysFin, numărul firmelor nou-înfiinţate a fost anul trecut de 101.627, cu 19% mai puţine decât în 2013. Mai mult, este cel mai scăzut număr de business-uri nou deschise în ultimii 6 ani.

Statistica arată că cele mai multe afaceri noi, peste 30%, sunt în domeniul comerţului şi reparării auto-moto (26.541), proporţie similară cu cea din anii precedenţi.

De interes au fost, anul trecut, şi afacerile din sectorul activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice (11%), transport şi depozitare (7%), industriile prelucrătoare şi extractivă (6% fiecare), servicii administrative şi de suport (6%), informaţii şi comunicaţii (6%)

“Comerţul continuă să fie cel mai dinamic domeniu din economia românească. Motivele ţin de necesarul de investiţii relativ scăzut faţă de cele din sectorul producţiei, volumul important de lichiditate şi adaptabilitatea la nevoile pieţii”, explică analiştii de la KeysFin.

Construcțiile, neatractive

Statistica mai arată că sectorul construcţiilor continuă să fie prea puţin atractiv pentru investitori, numărul afacerilor noi coborând la 7.631, cel mai scăzut nivel din ultimii 6 ani.

Un declin puternic a fost înregistrat şi de business-urile din agricultură, unde numărul firmelor nou-înfiinţate a scăzut de la 13.749, în 2009, la numai 3.878, în 2014.

La aproape jumătate s-a redus şi numărul afacerilor noi din industria extractivă (107 firme faţă de 180 în 2009).

A crescut, în schimb, interesul pentru afacerile din IT&C (5.775 de firme noi în 2014 faţă de 5.417 în 2009), transport şi depozitare (5.886 în 2014 faţă de 4.841 în 2009), însă chiar şi aceste domenii sunt pe minus comparativ cu ultimii 2-3 ani.

“Statistica demonstrează că, pe ansamblul economiei, sentimentul de nesiguranţă s-a amplificat în 2014, iar numărul afacerilor noi a scăzut. Motivele principale sunt legate de scăderea cererii, de blocajul financiar şi de nivelul ridicat de taxe şi impozite”, au mai spus analiştii KeysFin.

Experţii spun că, din aceste motive, multe din business-uri este posibil să fi trecut în economia subterană.

Cine are curaj

Studiul KeysFin arată că cele mai multe afaceri noi au fost deschise anul trecut în Bucureşti (16.501), ceea ce reprezintă 20% din total.

Ilfovul, Clujul, Timişul, Bihorul, Iaşiul şi Constanţa reprezintă, în continuare, zonele în care mediul de business are un grad de atractivitate ridicat, dovadă că în aceste judeţe s-au deschis aproape 30% din totalul afacerilor noi din 2014.

La polul opus s-au situat judeţele Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Tulcea, Satu Marea, Sălaj, Teleorman, Olt, Mehedinţi, Ialomiţa, Harghita, Gorj, Giurgiu, Covasna, Caraş-Severin şi Călăraşi, fiecare cu câte un procent din totalul afacerilor noi din 2014.

Dacă vă întrebaţi cine sunt cei care au avut curaj să deschidă firme noi anul trecut, aceştia sunt în general bărbaţi (59%), cu vârsta între 30 şi 39 ani (34%), urmaţi de investitorii tineri, de până în 30 de ani (29%).

Statistica KeysFin arată că, în 2014 au deschis afaceri peste 61.000 de bărbaţi şi 42.000 de femei.

Informaţiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare de la societăţile comerciale şi PFA-urile active din România.

KeysFin (www.Keysfin.com) oferă servicii de business information şi credit risk management dedicate mediului de afaceri, de la rapoarte de credit, monitorizare, analiza competiţiei, la studii şi analize de sector necesare companiilor care doresc să dezvolte un business sănătos pe piaţa românească.

Keysfin deţine şi aplicaţia Keysfin Mobile, prin intermediul căreia utilizatorul poate accesa usor şi rapid informaţii  de contact, situaţii financiare, indicatori şi informaţii juridice de la peste un milion de companii şi PFA-uri active din România. Informaţiile pot fi salvate şi vizualizate în format PDF şi trimise via e-mail sau SMS oricărui contact din agendă. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.