Klaus Iohannis, primarul Sibiului, a intrat în Partidului Naţional Liberal, la invitaţia preşedintelui partidului, Crin Antonescu. “Această invitaţie m-a onorat, mi-a dat ceva de gândit şi rezultatul este cel de astăzi”, a spus Iohannis miercuri, într-o conferinţă de presă comună cu Antonescu. Acesta din urmă a anunţat că va cere o derogare de la statut pentru ca Iohannis să poată obţine o funcţie în conducerea partidului la Congresul din 22-23 februarie. Întrebat ce părere are căaparţine acum unei uniuni (USL) din care face parte şi George Becali, Iohannis a evitat diplomatic răspunsul.
Klaus Iohannis, a explicat că nu trebuie să renunţe la mandatul său prin înscrierea în PNL, deoarece Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), din partea căruia a candidat la alegerile locale, este o organizaţie şi nu un partid politic. Astfel, el nu se află în situaţie de incompatibilitate. După ce va fi ales într-o funcţie de conducere în PNL, el va demisiona de la şefia FDGR, întrucât „atunci ar putea fi o problemă”.
Klaus Iohannis a declarat că nu exclude pe viitor să deţină poziţia de prim-ministru, pentru care l-ar susţine din nou şi liderul PNL. Crin Antonescu crede chiar că ar fi bun de preşedinte al României. Nu ştim dacă a vorbit serios sau entuziasmat că le-a rupt gura adversarilor.
Cât priveşte “contractul” din USL, liderul PNL a arătat că “nu se pune sub nicio formă sub semnul întrebării: “Intrarea domnului Klaus Iohannis în PNL nu înseamnă cu nimic, dar absolut cu nimic vreo modificare în angajamentele noastre la nivelul USL în faţa alegătorilor români. Cu alte cuvinte, nu are niciun fel de legătură şi nu afectează în niciun fel intrarea domnului Iohannis în rândurile noastre susţinerea PNL pentru premierul Victor Ponta ca premier, până la capătul acestui ciclu electoral”.
Ulterior, el a menţionat că poate lua în calcul susţinerea lui Iohannis şi pentru o poziţie de lider al regiunii din care va face parte Sibiul. Dar cel mai probabil, Iohannis va deveni vicepreşedinte, după ce Econducerea PNL va fi lărgită cu vicepreşedinţii cu atribuţii speciale”, potrivit lui Antonescu.
Cine este Iohannis
Klaus Werner Iohannis s-a născut la 13 iunie 1959 la Sibiu, într-o familie de saşi transilvăneni.
Profesor de fizică la diferite şcoli şi licee din Sibiu între 1983 – 1997, a devenit inspector şcolar general adjunct (1997 – 1999) şi apoi inspector şcolar general (1999 – 2000).
Din 30 iunie 2000, este primarul municipiului Sibiu, aflat acum la al patrulea mandat.
Din 1990 este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR).
Magda SEVERIN