La mulţi ani, România! La mulţi ani români, oriunde v-aţi afla!

Ninge astăzi la Bucureşti de Ziua Naţională, când se împlinesc 96 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România. Preşedintele ales, Klaus Iohannis, se află la manifestările de la Alba Iulia, în timp ce la Bucureşti, preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, şi – la distanţă considerabilă – premierul Victor Ponta participă la parada militară din Piaţa Constituţiei – lângă Palatul Parlamentului, unde are loc pentru prima dată acest eveniment, deoarece la Arcul de Triumf au loc lucrări de modernizare.

Ceremonia militară din Capitală se desfăşoară începând cu ora 11.00 pe o ninsoare viscolită, astfel că cei peste 2.700 de soldaţi români şi străini (din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi SUA) defilează cu tancurile şi autoblindatele acoperite de zăpadă.

Pe carosabil nu s-au aşternut încă nămeţi şi nu va fi nevoie ca militarii intervină pentru deblocarea traficului rutier, aşa cum procedează în fiecare iarnă pe autostrăzi şi drumuri naţionale, unde Ministerul Transporturilor este depăşit de situaţie.

basescu ninsoare, zi nationala

Vicepremierul Gabriel Oprea a convocat pentru ora 13.00 Comandamentul de urgenţă, întrucât de la ora 14.00 intră în vigoare o avertizare Cod Galben de ninsori şi viscol pentru 27 de judeţe.

basescu ninsoare, zi nationala 1

Ziua Naţională a României este sărbătorită şi de Google, printr-un logo special ce include elemente grafice simbolice din portul popular al românilor, precum şi un clop de paie pe care este aplicată o bentiţă cu tricolorul românesc. Prin intermediul unui buton special, internauţii pot trimite logoul spre a fi postat pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter, dar şi prin e-mail.

ponta zi nationala, zapada 2

La 1 Decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, unde a fost votată în unanimitate Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România.

La mulţi ani, România! La mulţi ani români, oriunde v-aţi afla!

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.