Leul s-a depreciat, joi, depasind pragul de 4,48 de unitati pentru un euro, iar cotatia BNR din jurul orei 13.00 a fost de 4,4796 lei/euro, cu o zi inaintea suspendarii Presedintelui Romaniei, insa ziua decisiva va fi vineri. Dealerii spun ca Banca Centrala a intervenit in piata pentru a sprijini moneda nationala si recunosc faptul ca aceasta cadere a leului reflecta tensiunea pietelor inaintea suspendarii sefului statului. Ministrul Finantelor, Florin Georgescu, zice sa stam linistiti, ca e din cauza Zonei Euro, dupa ce acum o luna a dat asigurari ca euro nu va ajunge “in niciun caz” la 5 lei anul acesta, iar guvernatorul Mugur Isarescu spune ca “turbulentele financiare internationale” sunt de vina, linistindu-i si el acum o luna pe romani ca nu va permite ca euro sa ajunga la 5 lei.
Amintim ca deprecierea leului a inceput brusc, in 27 aprilie, imediat dupa caderea Guvernului Ungureanu, apoi, dupa o luna, s-a stabilizat pentru o perioada de circa o luna. Miercuri, 4 iulie, dupa depunerea de catre parlamentarii USL a cererii de suspendare a presedintelui, cursul aluat-o din nou razna. E drept, leul s-a devalorizat cu numai 0,2%, insa joi a ajuns la 18%.
Leul a pierdut teren si in fata dolarului american (cotatia de joi a BNR: 3,5827 lei/USD) si a francului elvetian (3,7279 lei/CHF).
Isarescu: Evenimentele externe sunt de vina, nu cele interne
Guvernatorul Mugur Isarescu insista ca nu evenimentele politice interne influenteaza cursul leu/euro. “Revin pe ideea ca acest curs este determinat de piata, deci nu este determinat nici de Guvern, nici de BNR. Pe piata actioneaza foarte multi actori. Cu alte cuvinte, daca ar fi sa gasim responsabilitati, aceste responsabilitati trebuie cautate in actorii de pe piata. Dar nici asa nu cred ca se pune problema. Intr-adevar, BNR, prin politicile pe care le promoveaza, dar si Guvernul, prin politicile pe care le promoveaza, indirect vor sa dea acel sentiment de siguranta investitorilor, pentru ca ei sa vina in Romania sau sa plece din Romania. Nu cred ca in perioada ultimelor 6 luni au fost miscari brutale din partea BNR sau a Guvernului care sa fi determinat o schimbare acuta de perceptie, de sentiment din partea investitorilor. Cred ca in mod evident lucrurile s-au deteriorat din cauza crizei financiare internationale, a acestor turbulente financiare international”, a precizat Isarescu. (M.S.)