Licitaţii pentru 20 de autobuze second-hand, la Arad

Compania de Transport Public (CTP) Arad a publicat în sistemul electronic naţional de achiziţii două anunţuri de licitaţii privind cumpărarea a 20 de autobuze second-hand, pentru care pune la bătaie circa 1,5 milioane lei, fără TVA. Ofertele pot fi depuse până în 3, respectiv 8 octombrie, când vor fi deschise plicurile, iar câştigătorul va avea obligaţia să livreze vehiculele în cel mult 4 luni. La stabilirea câştigătorului se va ţine cont de preţul cel mai mic, dar sunt şi condiţii tehnice şi de confort stabilite în caietele de sarcini.

Pentru această achiziţie, compania estimează un cost mediu de 75.000 de lei pe vehicul.

“Iniţial, era în discuţie achiziţia a 10 autobuze, cu bani de la autorităţile locale, însă s-a mai găsit o sursă de finanţare proprie şi am decis să mai cumpărăm 10, pentru că avem mai multe maşini foarte vechi, ce trebuie înlocuite”, a declarat, luni, directorul tehnic al CTP Arad, Petru Cuvineanu.

Potrivit anunţurilor publicate, autobuzele nu trebuie să aibă o vechime mai mare de 15 ani, sau să prezinte urme de coroziune sau degradare a stratului de vopsea. Vehiculele trebuie să fie echipate cu anvelope corespunzătoare unui parcurs de minimum 20.000 de kilometri de la data livrării.

În prezent, CTP Arad are în dotare aproximativ 200 de autobuze, cele mai recente 10 fiind cumpărate în 2011.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.