Campania „Donează pentru cei care Salvează!”, desfășurată la casele de marcat ale magazinelor Lidl timp de 6 luni (noiembrie 2014 – mai 2015) la nivel național, în beneficiul Fundației pentru SMURD (structură privată, cu Raed Arafat preşedinte al Consiliului director), a colectat fonduri în valoare totală de 100.000 de euro.
Lidl a suplimentat suma cu 50.000 de euro, ajutând astfel la achiziționarea a 5 motociclete de intervenție urbană pentru a ajuta la modernizarea sistemului integrat medical al SMURD – serviciul de urgenţe aflat în subordinea MAI şi sprijinit de Fundaţia lui Raed Arafat.
Cele 5 motociclete BMW F 700GS sunt complet dotate, inclusiv cu echipamente medicale. De asemenea, au fost achiziționate 23 de echipamente speciale de protecție pentru personalul SMURD care va utiliza motocicletele în acțiuni de intervenție.
Achiziționarea celor 5 motociclete noi presupune o creștere de minimum 200% a numărului de intervenții, în condițiile în care evaluarea efectuată de către reprezentanții SMURD arată că din octombrie 2011 și până la începutul lui 2015 s-au realizat 380 de intervenții și au fost asistate 267 persoane cu o singură motocicletă – vezi Infografic Lidl si SMURD.
În luna ianuarie a.c. o a doua motocicletă a fost operaționalizată iar până în august, cele două vehicule au făcut posibilă asistarea unui număr de 157 de solicitări.
Timpul foarte scurt de răspuns al motocicletelor la intervenție, de doar 3 – 5 minute în medie, comparativ cu media de aproximativ 8 minute a unei ambulanțe, au dovedit eficiența acestui serviciu.
Existența unei flote de motociclete SMURD va face posibilă executarea de misiuni de intervenție, cu plecare aproape instantanee la solicitări și cu costuri minime, având în vedere consumul scăzut de carburant.
„Mulțumim clienților și angajaților noștri din toată țara pentru solidaritatea de care au dat dovadă, donând în beneficiul unei cauze atât de importante – susținerea activității SMURD. Este o onoare pentru noi să putem oferi sprijinul nostru celor care fac diferența în situații de urgență. Cele 5 motociclete noi, achiziționate pentru SMURD prin donația Lidl, sunt dovada că împreună avem puterea de a schimba în bine viața comunității în care trăim”, a declarat Georgiana Tugearu, PR & CSR Manager Lidl România.
„Salutăm acțiunea de strângere de fonduri pe care Lidl a desfășurat-o în întreaga țară și mulțumim tuturor celor care s-au implicat în susținerea bunei desfășurări a serviciilor de intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă a echipajelor SMURD. Suma de 150.000 de euro ne ajută la îndeplinirea acestei nevoi de transport rapid pentru acordarea primului ajutor calificat, posibil cu ajutorul motocicletelor de intervenție urbană”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.
Cele 5 motociclete sunt dotate cu toate echipamentele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor: defibrilator semi-automat, balon de resuscitare, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență.
De asemenea, acestea vor fi dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicație.
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) este entitate separată de Fundația pentru SMURD, fondată de dr. Raed Arafat înainte de înfiinţarea Serviciului SMURD aflat în subordinea MAI şi condus de Raed Arafat, care a fost numit în urmă cu 2 ani secretar de stat la Interne, de premierul Victor Ponta. (M.S.)
buna ziua. motocicletele se numesc F 700GS. nu exista F 500GPS…
Mulţumim, am modificat (aşa apărea în comunicatul Lidl).