După fix o săptămână de la închidere, Autostrada A2 poate fi parcursă fără întrerupere pe întreaga lungime, dar numai pe sensul Constanţa-Bucureşti. Pe celălalt sens rămâne închisă între localitățile Fetești și Lehliu (km 143 – km 65). Ministrul delegat Dan Şova, care a apărut ieri după încetarea viscolului şi ninsorilor, a anunţat că traficul va fi reluat la ora 18.00. Nu s-a întâmplat aşa, iar marea minune s-a produs abia astăzi la ora 10.00.
În plus, şoferii au restricţii pe porţiunea dintre Feteşti şi Lehliu: nu au voie depăşească 50 km/h şi trebuie să fie atenţi la stratul de zăpadă amestecat cu material antiderapant.
Vestea bună este că traficul este deschis pe sensul spre Bucureşti pentru toate categoriile de vehicule.
Ora 22.00: Au mai rămas închise 5 sectoare de drumuri naţionale şi A2 Lehliu – Feteşti:
- DN 24D Cuca – Tulucești (județul Galați);
- DN 29 Botoșani – Săveni – Manoleasa (județul Botoșani);
- DN 29A Dorohoi – Rădăuți Prut (județul Botoșani);
- DN 3 Ostrov – Basarabi (județul Constanța);
- DN 3C Constanţa – Ovidiu (județul Constanța).
De asemenea, pe alte 7 căi rutiere de importanță națională sunt instituite restricții:
- Autostrada A2, tronsonul Fetești – Lehliu, numai pe sensul de circulație Constanța – București, se circulă cu viteza de maximum 50 km/h;
- DN 22. În județul Tulcea, pe sectoarele Jijila – Garvăn și Văcăreni – Isaccea se circulă cu restricție pentru autovehiculele de peste 7,5 tone, iar în continuare, de la Baia (județul Tulcea) la Ovidiu (județul Constanța) se circulă cu restricție pentru autovehiculele de peste 3,5 tone;
- DN 22D Ciucurova – Slava Rusă (județul Tulcea), peste 7,5 tone;
- DN 22F Horia – Nalbant (județul Tulcea), peste 7,5 tone;
- DN 23 Olăneasca (Brăila) – Brăila, peste 7,5 tone;
- DN 24D Vârlezi – Cuca (județul Galați), peste 7,5 tone;
- DN 7C între kilometrii 57 și 104 (în zona localității argeșene Arefu), peste 7,5 tone.
Totodată, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile existente pe teritoriul Serbiei, până la data de 3 februarie, autoritățile române nu permit ieșirea din țară a autovehiculelor de transport marfă mai mari de 3,5 tone, prin punctele de trecere a frontierei din Jimbolia și Stamora Moravița (județul Timiș) și din Naidăș (județul Caraș-Severin).
În schimb, este permisă circulația acestor autovehicule de transport marfă prin punctul de trecere a frontierei Porțile de Fier I din județul Mehedinți.
Ora 19.00: Circulaţia este în continuare închisă pe tronsonul Lehliu – Feteşti al autostrăzii A2, pe sensul București – Constanța, și pe 7 drumuri naționale:
- DN 22D Măcin – Caugagia (județul Tulcea);
- DN 22F Horia – Nalbant (județul Tulcea);
- DN 24D Vârlezi – Tulucești (județul Galați);
- DN 29 Botoșani – Săveni – Manoleasa (județul Botoșani);
- DN 29A Dorohoi – Rădăuți Prut (județul Botoșani);
- DN 3 Călărași – Murfatlar (județul Constanța);
- DN 3C Constanţa – Ovidiu.
Restricții:
- autostrada A2, tronsonul Fetești – Lehliu, numai pe sensul de circulație Constanța – București, se circulă cu viteza de maximum 50 km/h;
- DN 22 pe tronsonul Râmnicu Sărat (județul Buzău) – limita cu judeţul Brăila, peste 3,5 tone. În județul Tulcea, pe sectoarele Jijila – Garvăn și Văcăreni –Isaccea ale DN 22, se circulă alternativ, pe un singur sens de deplasare, cu restricție pentru autovehiculele de peste 7,5 tone. În continuare, de la Baia (județul Tulcea) la Ovidiu (județul Constanța) se circulă cu restricție pentru autovehiculele de peste 3,5 tone;
- DN 23 Olăneasca (Brăila) – Brăila, peste 7,5 tone;
- DN 7C între kilometrii 57 și 104 (în zona localității argeșene Arefu), peste 7,5 tone.
Ora 15.00: Circulaţia rămâne închisă pe tronsonul Lehliu – Feteşti al autostrăzii A2, numai pe direcția de deplasare București – Constanț, și pe sectoarele a 7 drumuri naționale:
- DN22D Măcin – Caugagia (județul Tulcea);
- DN22F Horia – Nalbant (județul Tulcea);
- DN24D Vârlezi – Tulucești (județul Galați);
- DN 29 Botoșani – Săveni – Manoleasa (județul Botoșani);
- DN 29A Dorohoi – Rădăuți Prut (județul Botoșani);
- DN3 Călărași – Murfatlar (județul Constanța);
- DN3C Constanţa – Ovidiu.
Restricții:
- autostrada A2, tronsonul Fetești – Lehliu, numai pe sensul de circulație Constanța – București, se circulă cu viteza de maximum 50 km/h;
- DN 22 pe tronsonul Râmnicu Sărat (județul Buzău) – limita cu judeţul Brăila, restricţii pentru vehiculele de peste 3,5 tone. În județul Tulcea, pe sectoarele Jijila – Garvăn și Văcăreni –Isaccea ale DN 22, se circulă alternativ, pe un singur sens de deplasare, cu restricție pentru autovehiculele de peste 7,5 tone. În continuare, de la Baia (județul Tulcea) la Ovidiu (județul Constanța) se circulă cu restricție pentru autovehiculele de peste 3,5 tone;
- DN 22A Saraiu – Hârșova (județul Constanța), peste 3,5 tone;
- DN 23 Olăneasca (Brăila) – Brăila, peste 7,5 tone;
- DN 2C Costești – Padina (județul Buzău), peste 3,5 tone;
- DN 7C între kilometrii 57 și 104 (în zona localității argeșene Arefu), peste 7,5 tone.
Ora 10.00: Circulaţia rămâne închisă pe sectoarele a 10 drumuri naționale:
- DN22A Nalbant – Nicolae Bălcescu – Ciucurova (județul Tulcea);
- DN22D Măcin – Caugagia (județul Tulcea);
- DN22E Garvăn – I.C. Brătianu (județul Tulcea);
- DN22F Horia – Nalbant (județul Tulcea);
- DN24D Vârlezi – Tulucești (județul Galați);
- DN3 Călărași – Murfatlar (județul Constanța);
- DN39B pe raza localității Olimp (județul Constanța);
- DN39C pe raza localității Neptun (județul Constanța);
- DN39D pe raza localității Jupiter (județul Constanța);
- DN3C Constanţa – Ovidiu.
Restricții de tonaj:
- DN10 Cislău (judeţul Buzău) – Braşov, peste 7,5 tone;
- DN22 pe tronsonul Râmnicu Sărat (județul Buzău) – limita cu judeţul Brăila, peste 3,5 tone. În județul Tulcea, pe sectoarele Jijila – Garvăn și Văcăreni –Isaccea ale DN 22 se circulă alternativ, pe un singur sens de deplasare, cu restricție pentru autovehiculele de peste 7,5 tone. De la Isaccea la Tulcea, Babadag și Ovidiu (județul Constanța) se circulă pe ambele sensuri de deplasare, cu restricție pentru autovehiculele de peste 3,5 tone;
- DN22A Saraiu – Hârșova (județul Constanța), peste 3,5 tone;
- DN23 Olăneasca (Brăila) – Brăila, peste 7,5 tone;
- DN24D Bălăbănești – Vârlezi (Galați), peste 3,5 tone;
- DN2C Costești – Padina (județul Buzău), peste 3,5 tone;
- DN3B Călărași – Fetești (județul Ialomița), peste 7,5 tone;
- DN7C între kilometrii 57 și 104 (în zona localității argeșene Arefu), peste 7,5 tone. Până la sfârșitul lunii iunie, sectorul de drum cuprins între km. 104 (Piscu Negru) și km. 130+800 (Bâlea Cascadă) este închis, ca în fiecare iarnă.
Frontieră deschisă cu Serbia doar la PF I
Frontiera cu Serbia rămâne închisă pentru camioanele de peste 7,5 tone la vămile din Jimbolia și Stamora Moravița, jud. Timiș, și la Naidăș, jud. Caraș-Severin.
În schimb, astăzi este permisă circulația acestor vehicule la punctul de trecere a frontierei Porțile de Fier I al județului Mehedinți.
Nici autorităţile sârbe, nici cele române nu permit ieșirea din țară a TIR-urilor.
Restricţii pe DN 1 Bucureşti – Braşov
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române aminteşte că, de la începutul anului, pe DN 1 Bucureşti – Braşov, conform noilor reglementări, este instituită restricţia de circulaţie pentru vehiculele mai mari de 7,5 tone, altele decât cele de transport persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 – 24:00).
Principalele rute ocolitoare pentru această categorie de autovehicule sunt:
• DN 1A Bucureşti – Ploieşti – Braşov;
• Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti și, în continuare, DN 1A Ploieşti – Braşov.
Magda SEVERIN