Lixandru despre accidentul din Muntenegru: Cred că a apărut un obstacol în faţa şoferului, nu a fost o eroare de novice

2

Ion Lixandru, specialist în transporturi, a declarat luni seară, invitat la emisiunea TVR Prim Plan, pe tema cumplitului accident din Muntenegru, în care un autocar românesc s-a prăbuşit într-o prăpastie provocând moartea a 18 turişti şi rănirea altor 29, că “nu a fost o eroare de novice, s-ar putea ca şoferul să fi evitat ceva”. El a opinat, totodată, că “incidentul reprezintă o lecţie privind şoselele” şi că “nu este corect să punem deja verdicte”, ci trebuie să aşteptăm expertiza pe care o vor face specialiştii – şi poate vor fi şi martori -, arătând că a avut mai multe experienţe neplăcute în activitatea de transportator “şi nu întotdeauna ce se estima s-a şi dovedit ulterior că s-a întâmplat”.

“S-ar putea ca şoferul să fi evitat ceva, şi în momentul în care eviţi pe un drum strâns, în general încerci să eviţi pe partea dreaptă, căci pe cealaltă poţi să ai o maşină din sens contrar. Şi atunci unde să te duci, pe un segment de 6 metri lăţime? (…) Părerea mea – este o opinie, până la urmă experţii vor arăta detaliat ce s-a întâmplat acolo – este că a apărut un obstacol. Şoferii sunt cu experienţă, nu au urcat de ieri pe autocar, ceea ce mă face să cred că nu a fost o eroare de novice, a dus (manevra, n.r.) la extrem pentru a evita ceva”, a precizat Lixandru.

El a adăugat că şi tunelul rutier “nu este semnalizat corespunzător aşa cum suntem obişnuiţi noi, şi atunci, când intri în el şi treci de la lumina soarelui, iar apoi dacă ai neşansa să ieşi cu lumina în faţă, indiferent cât de bine pregătit eşti, poţi să ratezi”.

Carosabilul ud nu poate fi o cauză

Întrebat de moderatorul emisiunii dacă o cauză ar putea fi carosabilul ud, Lixandru a exclus această ipoteză, arătând că vremea rea nu mai constituie de mult o problemă pentru conducătorul auto, deoarece are acum anvelope speciale.

“Nu discutăm acum despre gheaţă; maşinile au anvelope să reziste. Sunt vehicule pregătite, industriale, nu aceasta este problema, din punctul meu de vedere, pentru că şoferul nu putea să aibă viteză foarte mare”, a explicat el.

Viteza, uşor de verificat

Moderatorul a spus că un rănit ar fi povestit că şoferul avea viteză mare, aproape dublă decât cea permisă (50 km/h, n.r.), iar Lixandru a precizat că acest lucru se poate verifica foarte uşor, pentru că toate autocarele sunt dotate cu sisteme de înregistrare.

“Au tahografe, datele sunt stocate astfel încât se vede şi felul în care şoferul a mers până acolo. Se reface traseul să vezi cum a abordat curbele, ai tot parcursul vehiculului, nu sunt probleme pentru Poliţie să aibă datele corecte. Nu ştiu ce tip de autocar este, s-ar putea să aibă chiar tahograf digital”, a arătat el.

Paradoxul cu centura

Despre faptul că au scăpat cu răni mai uşoare exact pasagerii care nu purtau centura de siguranţă, pentru că în momentul prăbuşirii autocarului aceştia au zburat prin geamuri, Lixandru a spus: “Există paradoxuri. Şi eu am avut şoferi care au scăpat pentru că nu au avut centura de siguranţă. Acum, oamenii nu se aşteptau, erau relaxaţi, sunt în vacanţă … Depinde şi cum a căzut autocarul, dacă a căzut pe roţi sau a căzut dezordonat. Din câte am aflat, s-a rostogolit, n-a ieşit frontal, că poate aşa ar fi avut vreo şansă să plonjeze”.

lixandru tvr

Despre această şosea din Muntenegru care străbate cel mai lung canion din Europa (de 80 km) şi al doilea din lume, după cel din Arizona (SUA), Lixandru a arătat că a fost realizată acum peste o jumătate de secol.

“S-a lucrat greu, drumul este făcut de acum 50-70 de ani. La momentul în care a fost proiectat existau altfel de autovehicule. (…) Este o zonă sinuoasă, o zonă dificilă, dar atâta vreme cât este deschisă traficului înseamnă că este accesibilă. De altfel, se tranzitează de foarte mult timp”, a explicat el.

Valea Jiului şi la noi

Lixandru a arătat că “ce este acolo este similar cu ce avem noi în Valea Jiului – evident, la alt nivel -, la care lucrăm de 20 de ani”. “Gândiţi-vă dacă la noi Valea Jiului ar fi ca Valea Prahovei, cam ce s-ar întâmpla. (…) Acest incident ne poate ajuta asupra strategiei de dezvoltare pe care noi o avem pe infrastructura rutieră. Faptul că autostrada către Braşov este neterminată de 20 de ani, că Valea Jiului este aşa cum este ne poate da foarte serios de gândit”, a spus el.

Oamenii să aibă încredere în transportul rutier

Lixandru a precizat că “după ’89, România traversează o perioadă de aşezare, în care traficul de pasageri a cunoscut în volume fără precedent”. “Aş dori să transmitem publicului realitatea unui incident nefericit, dar aceasta nu înseamnă că transportul rutier se desfăşoară fără control, ţinând cont de faptul că de mult calea ferată nu mai este la nivelul de acum 20 de ani ca nivel de transport. Avem corecţii de făcut, dar trebuie să separăm foarte clar lucrurile”, a arătat el.

Lixandru a adăugat că “ne-am luat maşini moderne dar nu avem infrastructură, aşa că trebuie să existe mai multă educaţie”, dar în primul rând oamenii să apeleze fără ezitare la transportatori.

“Mesajul meu este ca oamenii să aibă încredere în transportul rutier, pentru că este calea cea mai facilă pentru călători, până ne punem la punct sistemul feroviar şi toate celelalte tipuri de transport moderne care, din păcate, din cauza unor politici disipate din punctul de vedere al obiectivelor, au rămas în urmă”, a conchis Lixandru.

Magda SEVERIN

2 COMENTARII

  1. d-le specialist ?! ce calitate/pregatire ai ? de ce nu spui nimic de toate neregulile din firma?contract de munca part-time ?! este voie?, aviz psihologic, aviz medical protectia muncii. faptul ca a avut viteza dubla cum comentezi? oricat ar fi de sofer(D-zeu sa-l ierte) nu poate sari din masina in masina ca are “experienta”atat! ca pregatire nu prea se face cu soferii in romanica.cum patronul nu poate prezenta documentele de o saptamana. ce fac inspectorii ISCTR? nu spune legea ca trebuiau sa se afle actele la sediul social…D-zeu sa-i ierte pe cei decedati iar pe pe cei care au contribuit la aceasta catastrofa…

  2. Am ascultat interviul D-l Lixandru nu a fost de loc partinitor ,nici cu firmele, nici cu soferul ,el a precizat mult ce masuri s-ar putea lua ,ce s-a invatat de aici (din acest accident ) ce se face in alta lume si care el a dat exemplu cum se procedeaza in alte tari .Deci nu fiti asa de pregatiti de acuzatii ,in definitiv de aceea se numeste “ACCIDENT”.acest om “SOFERUL” este si el un om, care poate ca a gresit ,poate ca ceva l-a derutat la iesire din tunel ,poate si copilul a facut un jest de intimidare ….era suficient .Am observat de multe ori pe drumuri publice jesturi de intimidare catre soferi ,care pot fi fatale .D-zeu sa -l odihneasca pe sofer si el a lasat o mare suferita in urma ,nu mai puneti sare pe rana lor si toti cei 17 alaturi si D-zeu sa dea pace si confort familiilor indurerate .

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.