UPDATE! Lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu, în reparaţii

Inaugurat de Victor Ponta şi Ioan Rus în ultima zi a campaniei electorale pentru prezidenţiale, Lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu intră deja în reparaţii, după două luni, la km 275. Fisuri în carosabil au apărut încă din primele două săptămâni de la deschiderea circulaţiei, însă CNADNR ne liniştea atunci: “Sunt degradări superficiale constatate şi la alte autostrăzi sau drumuri noi”. 

Acum însă, CNADNR anunță că “în urma unui control efectuat pe Lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu, s-a decis ieri restricționarea traficului rutier pe sensul Orăștie – Sibiu  banda 1, circulația desfășurându-se doar pe banda a doua, între km 275+600  – km 275 +700”.

„Menționăm faptul că CNADNR SA va lua măsuri urgente de reparație temporară a degradărilor la partea carosabilă, urmând a redeschide circulația în cel mai scurt timp. Toate costurile generate de reparația părții carosabile vor fi suportate de către constructor, respectiv SC Salini Impregilo”, se arată în comunicatul remis redacţiei.

UPDATE 22 ianuarie: CNADNR face următoarele precizări:

  1. În cazul fisurilor apărute pe A1, Autostrada Orăştie – Sibiu, Lot III la km 275+600 – km 275+700, CNADNR SA a intervenit efectuând reparaţii provizorii. Menţionăm că traficul pe acest sector de drum a fost redeschis circulaţiei rutiere, astăzi 22.01.2015, ora 07:00, la mai puţin de 24 de ore de la impunerea restricţiei de circulaţie pe Banda I.
  2. Viaductul de la Aciliu de pe A1, Autostrada Orăştie – Sibiu, Lot III, a fost deschis traficului rutier după efectuarea încercărilor statice şi dinamice sub încărcare cu convoaie de camioane, în conformitate cu Normativele în vigoare. Conform punctului de vedere emis de Proiectantul lucrării (Asocierea TECNIC Consulting Engineering Romania SRL – S.I.N.A Societa Iniziative Nazionali Autostradali S.p.A.): “Natura fisurilor nu influenţează siguranţa traficului. Microfisurile sunt create de efecte locale termice şi nu au nicio influenţă asupra caracteristicilor de rezistenţă ale structurii.” (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.