Victoria de ieri a veneticului Sebastian Ghiţă în PSD împotriva puternicului Marian Vanghelie s-a întors ca un bumerang asupra lui: astăzi a demisionat din partid, primind sprijin şi din partea lui Victor Ponta, care a fost asaltat din toate părţile nu numai de dinozaurii din partid, ci şi de mai tinerii baroni locali Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Marian Oprişan ş.a., cărora Sebi le-a cerut direct capul, pentru a curăţa PSD-ul de corupţi. Fatal i-a fost însă atacul grosolan la Ion Iliescu, sespre care a spus că „un om la 84 de ani, fără copii, nu mai are pentru ce să lupte în PSD”.
Anunţul privind demisia a fost făcut de Sebi Ghiţă la postul propriu de televiziune România TV, la ora 15.30, apoi a transmis o declaraţie de presă.
Anterior, Victor Ponta îi pregătise terenul, spunând într-un interviu: “A greşit! Cred că Sebastian Ghiță trebuie să înţeleagă că o organizaţie merge după anumite reguli, nu doar după regula singulară a lupului singuratic. (…) Inclusiv în ceea ce îl priveşte pe el, sunt foarte mulţi colegi care spun că, domnule, poate trebuie să ne despărţim de Sebi Ghiţă. Poate că, dacă nu înţelege ce înseamnă proiectul nostru, îi spunem: «Mulţumim». E colegul nostru, a fost alături de noi, dar, de asemenea, ne despărţim”.
”Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dânsului. Am avut o discuţie serioasă despre evenimentele politice din ultima perioadă. (..) Mi-a spus că declaraţiile pe care le-am dat sunt corecte, dar că nu pot să am iniţiative personale nediscutate cu colegii de partid. Am înţeles punctul său de vedere şi am hotărât să demisionez din PSD!”, arată Ghiță în declaraţia de presă.
El ameninţă că nu va mai reveni în acest partid atât timp cât “chestiunile legate de comunism, corupţie şi schimbarea legii partidelor politice nu sunt rezolvate”.
”Îmi doresc ca Victor Ponta să aibă puterea şi mintea să reformeze acest partid. Sunt un om tânăr, mi-am construit cariera ca antreprenor, mi-am câştigat o poziţie respectată în societatea românească şi nu cred că eu trebuie să-mi însuşesc valorile reprezentate de Ion Iliescu”, bravează Sebi.
El mai spune că ”Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au primit ce meritau”. ”Geoană a vrut să-l şantajeze pe Ponta, cerându-i funcţia de ministru de Externe. M-a sunat să îmi spună că dacă Ponta nu îl numeşte, atunci va fi război în PSD. Le-am spus colegilor de-acum un an că trădeaza interesul comun pentru interesul personal”, susţine Ghiţă.
Despre Vanghelie, el spune că “reprezenta ce este mai josnic şi mai urât în partidele politice: coruptie, trădare, minciună”.
”Am fost un adversar al lui Vanghelie de când am intrat în PSD. Şi cred că ieri oamenii i-au arătat cu adevarat ce cred despre el. Nu poţi să ai un agramat, un neinstruit, un hoţ lider al partidului în Bucureşti, şi să câştigi alegerile. Ne era ruşine să spunem în ţară că Vanghelie este unul dintre noi!”, insistă Ghiţă în declaraţia de presă.
Prieteni buni, Ponta şi Ghiţă au petrecut 5 zile în Dubai după pierderea alegerilor prezidenţiale iar la întoarcere, amândoi au încercat o mişcare în forţă în PSD, care însă nu le-a mers pe de-a-ntregul.
Poziţia lui Ponta în partid a fost salvată cu sacrificiul lui Sebi, despre care toată lumea va vorbi acum, minimalizând greşelile premierului.
Magda SEVERIN