Confederaţia Naţională Rutieră (CNR) reclamă premierului Victor Ponta şi reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării refuzul Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa de a publica programele de transport şi, implicit, de a organiza atribuirea traseelor judeţene de transport persoane. CNR are informaţii că mai marii judeţului Constanţa ţintesc o altă atribuire: cea directă, după data de 1 ianuarie, când actualele licenţe pentru efectuarea acestor trasee vor fi expirat iar favoritul celor sus puşi nu va mai avea nicio concurenţă.
Reprezentanţii CNR sunt revoltaţi că această manevră se întâmplă după ce instanţa de judecată a stabilit că Ordinul MAI/MT 1614/240 din 1 noiembrie 2012 este valabil şi îşi poate produce efectele în toată ţara.
Astfel, în timp ce toate celelalte Consilii Judeţene au început pregătirile pentru organizarea atribuirii traseelor între localităţile fiecăruia dintre ele, autorităţile din Constanţa se cred mai presus de lege.
„Rând pe rând, toate judeţele ţării au afişat programele de transport conform prevederilor legale. Consiliul Judeţean Constanţa. aşa cum era de aşteptat, având în vedere lipsa totală de transparenţă în relaţia cu transportatorii şi patronatele, refuză însă în mod nejustificat să publice programele de transport, respectiv să organizeze această atribuire”, acuză CNR, într-un comunicat remis redacţiei şi pe care îl redăm integral.
„Ceea ce ştiu mai marii judeţului Constanţa este că la data de 31 decembrie 2013 expiră licenţele pentru efectuarea acestor trasee şi tocmai de aceea, la prima vedere, această nerespectare a prevederilor legale pare de neînţeles. Ceea ce se ascunde de fapt în spatele refuzului de a organiza atribuirea poate fi însă mult mai grav. Din informaţiile noastre se pare că la Constanţa se încearcă o altă formă de atribuire.
Practic, aşa cum ne-am obişnuit şi în 2012, CJ Constanţa urmăreşte atribuirea câtre un singur operator a tuturor traseelor judeţene şi, probabil, având în vedere faptul că traseele vor rămane neacoperite începând cu 1 ianuarie, vor încerca atribuirea directă, pentru a se asigura că favoritul nu va avea niciun fel de concurenţă.
Confederaţia Naţionala Rutieră solicită în mod public Ministerului Dezvoltării Regionale să se implice în asigurarea atribuirii traseelor judeţene în baza prevederilor legale în vigoare stabilite la nivel naţional.
Solicităm, totodată, în mod public ca instituţiile abilitate ale statului să urmărească îndeaproape “operaţiunea” pusă la cale de CJ Constanţa. În acelasi timp, CNR face apel către domnul Prim-Ministru Victor Ponta să se asigure că, măcar în ceea ce priveşte transportul de persoane, judeţul Constanţa nu se va comporta din nou după principiul stat în stat.
Confederatia Naţională Rutieră (CNR) este cea mai nouă structură patronală din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane şi are în componenţă peste 36 de structuri asociative din Federaţia Operatorilor Români de Transport, respectiv Federaţia Transportatorilor Europa.
CNR reprezintă interesele unui număr de peste 7.500 de operatori de transport rutier din întreaga ţară şi este organismul cel mai activ din punct de vedere al implicării in problemele curente ale breslei. (M.S.)