Marga: Acuzele de plagiat impotriva lui Ponta nu au niciun fundament

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga a declarat, marti, ca acuzele de plagiat privind lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta “nu au niciun fundament” si ca si in lucrarile “fostilor ministri si altor prim-ministri” s-ar gasi plagiate. Declaratia este extrem de grava din partea unui fost ministru al Educatiei, care nu a fost auzit niciodata acuzand aceste lucruri sau incercand sa stopeze in vreun fel fenomenul, in ciuda semnalarilor din presa.

“Daca este vorba sa se gaseasca plagiate, pai sa plonjam putin in lucrarile fostilor ministri si, daca vreti, in lucrarile altor prim-ministri, sa vedeti acolo ce iese. Dar, din pacate, acum presa este concentrata pe o acuzatie care nu are niciun fundament”, a spus Marga, fost rector in mai multe mandate la Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj si care cunoaste foarte bine lucrurile ascunse din sistem.

Intrebat daca se refera la fostul premier Emil Boc, care detine un doctorat si este cadru didactic (susoendatpe perioada mandatului de premier) la Facultatea de Stiinte Politice si Administratie Publica a UBB, Marga a negat: “M-am referit la alti prim-ministri”, a spus el razand.

Cine e de vina: “Lipsa unei reglementari legale

Marga a continuat sa-i ia apararea lui Victor Ponta, spunand ca “in Romania sunt oameni care se ocupa de a gasi nod in papura la altii”. “Din pacate, in Romania sunt oameni care se ocupa in a gasi nod in papura la altii. Eu cred ca si acesti oameni, indiferent ce functii detin ei, ar trebui sa se ocupe de problemele cetatenilor, pentru ca acestea sunt urgenta noastra”, a argumentat ministrul de Externe.

Intrebat, ca reprezentant cu experienta al mediului academic, daca este obligatorie prin normele academice citarea surselor in subsolul paginilor unei lucrari, Marga a aratat ca in Romania lipseste o reglementare legala cu privire la acest lucru.

“Sunt reguli internationale in materie de citari, nu e niciun secret in aceasta, si se pot lua, daca vreti, manuale, critici. Pe piata bucuresteana sunt astfel de manuale. Ce lipseste in Romania? In Romania lipseste, din pacate, o reglementare, un articol intr-o lege cu privire la aceste lucruri. Aceasta este problema”, a argumentat Marga.

“Si in lucrarile altor prim-ministri sunt plagiate”

Declaratia lui Marga privind plagiatul unor fosti ministri arunca anatema asupra tuturor celor care au detinut aceasta functie dupa ’90. Iata lista lor:

* Petre Roman

* Theodor Stolojan

* Nicolae Vacaroiu

* Victor Ciorbea

* Radu Vasile

* Mugur Isarescu

* Adrian Nastase

* Calin Popescu Tariceanu

* Emil Boc

* Mihai-Razvan Ungureanu

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.