UPDATE! Maşină lovită de tren, la Iaşi: 11 morţi

Un Volkswagen Sharan cu capacitatea de 7 locuri, care transporta 11 persoane, a fost lovit de un tren, duminică după-amiază, la o trecere la nivel cu calea ferată de la marginea municipiului Iaşi. Au murit pe loc 9 oameni şi 2 au supravieţuit – unul de 14 ani, transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria, şi altul de 26 de ani, dus la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi. Însă starea răniţilor era extrem de gravă, prognosticul medicilor fiind rezervat, astfel că au murit câteva ore mai târziu.

UPDATE ora 21.00: Cei doi răniţi au murit. Cazul a fost declarat catastrofă feroviară şi a fost preluat de procurorii din Iaşi.

Accidentul a avut loc în apropiere de fabrica de medicamente Antibiotice, la trecerea peste linia de cale ferată spre localitatea Uricani.

Din primele cercetări rezultă că şoferul a forţat trecerea peste linia de cale ferată, deşi a văzut trenul care se apropia. Trecerea este semnalizată cu crucea lui Andrei.

Autoturismul a fost lovit în plin şi târât pe o distanţă de câteva sute de metri de trenul Regio care circula pe ruta Iaşi-Dorohoi.

Cele 11 persoane veneau din localitatea ieşeană Domniţa, comuna Ţibana, unde fuseseră la cules de struguri.

Starea răniţilor este foarte gravă. “Ambii pacienţi au politraumatisme şi hemoragii. Au fost intubaţi şi sunt ventilaţi mecanic. Sunt în stare critică, iar prognosticul este rezervat”, a declarat Diana Cimpoeşu, medicul-şef al UPU-SMURD Iaşi.

MT: Trecerea la nivel este semnalizată corespunzător

Ministerul Transporturilor transmite că accidentul a avut loc pe raza de activitate a Sucursalei Centrul de Reparații, Exploatare și Întreținere Regionala CF Iași, secția de circulație Iași-Lețcani, la trecerea la nivel cu calea ferată din dreptul km 69+145, prevazută cu indicatoare rutiere de semnalizare (tip IR).

“Automotoarele care formau trenul de călători Regio nr. 14819, aparținând operatorului de transport feroviar privat SC Regiotrans SRL, au surprins și au lovit în gabaritul de libera trecere al căii ferate un autoturism marca Volkswagen Sharan. În urma impactului autoturismul a fost distrus în totalitate, iar primul automotor din componența trenului de călători a suferit avarii mari la nivelul apărătorilor de animale și al instalațiilor de frânare și semnalizare”, precizează MT, în comunicat.

Niciun călător aflat tren nu a fost rănit. Cauzele producerii acestui accident feroviar vor fi stabilite de către Comisia de Investigare din cadrul Autorității Feroviare Aromâne – AFER.

Din punctul de vedere al autorităților feroviare şi rutiere, trecerea la nivel cu calea ferată era marcată corespunzător, atât vizual cât și sonor, mai spun reprezentanţii ministerului.

“Săptămâna viitoare, toți factorii de decizie din cadrul Ministerului Transporturilor implicați în siguranța rutieră și feroviară se vor întâlni pentru a analiza situațiile și punctele care generează cel mai frecvent astfel de evenimente nefericite. Conducerea ministerului își propune ca până la finalul anului să implementeze măsuri suplimentare care să reducă numărul accidentelor ce au loc în punctele de trecere la nivel cu calea ferată”, se precizează în comunicat.

Conducerea Ministerului Transporturilor transmite condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar.

Alt accident tras la indigo, în 2009

Un alt accident feroviar grav a avut loc în judeţul Iaşi în august 2009, când un microbuz al firmei Valcris Trans SRL Iaşi, care transporta 16 pasageri pe ruta Scânteia-Iaşi, a fost lovit în plin pe o trecere de cale ferată, de trenul accelerat Iaşi-Braşov.

Microbuzul a fost lovit în plin şi, rămas lipit de locomotivă, a fost târât 500 de metri. Au murit atunci 14 persoane – cu şofer cu tot – iar 2 au fost rănite. Şi în acel caz, conducătorul auto nu a respectat semnalele luminoase şi indicatoarele de la trecerea de cale ferată.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.