Conducerea Mechel Câmpia Turzii a notificat sindicatul din combinat, precum şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) privind intenţia de a disponibiliza alte 800 de persoane, urmând să mai rămână 360 de angajaţi la secţia de Trăgătorie. Noile concedieri colective vor intra efectiv în vigoare în luna ianuarie 2013, pentru că este nevoie de o perioadă de 90 de zile de la notificare.
Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat miercuri că este vorba despre disponibilizarea a încă 740 de angajaţi de la combinat, la care se adaugă 60 de persoane de la o societate care se ocupa de pază şi asigura servicii PSI (Prevenirea şi Stingerea Incendiilor).
“Vor rămâne 360 de angajaţi la secţia de Trăgătorie. De asemenea, s-a decis punerea în conservare a utilajelor din toate secţiile care nu funcţionează, până în mai 2013 “, a spus Pascu.
Sindicaliştii vor reîncepe, la sfârşitul lunii octombrie, pichetarea sediului combinatului şi vor organiza un nou miting în Câmpia Turzii.” Sper să se trezească oraşul”, a spus Ioan Pascu.
Grupul metalurgic rus Mechel, prezent în România din 2002, doreşte să vândă cu 150 milioane de dolari combinatele Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila şi Ductil Steel.
La Câmpia Turzii, Mechel a început în luna iunie disponibilizarea colectivă a 800 de angajaţi, în trei etape, procesul încheindu-se în luna septembrie.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să verifice rapid dacă Mechel şi-a respectat angajamentele la Câmpia Turzii, însă ministrul delegat Liviu Pop a anunţat că a verificat el contractul de privatizare, iar acesta a fost respectat.
La 1 octombrie, Liviu Pop dădea o veste bună, care însă nu s-a confirmat ulterior: o firmă din Italia şi-ar fi exprimat intenţia de a cumpăra Grupul Mechel România, cu menţinerea profilului de activitate pentru cele 5 combinate scoase la vânzare. (M.S.)