Tribunalul Dâmboviţa a admis, vineri, cererea Mechel Târgovişte (COS) şi a deschis procedura de insolvenţă a combinatului siderurgic, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Mărfuri Bucureşti, care i-a suspendat de la tranzacţionare, luni la ora 9.30, acţiunile. Ultimele tranzacţii cu acţiuni Mechel au avut loc în data de 15 februarie 2013, când au fost vândute 2.000 de acţiuni, în valoare de 1.098,50 lei, la un preţ mediu de 0,5495 lei/acţiune. Decizia privind insolvenţa a fost luată exact în ziua în care ministrul Economiei, Varujan Vosganian, anunţa că peste o săptămână combinatul va fi repornit.
“Acţionarul a spus următoarele: la începutul lunii martie vor reporni unităţile de la Târgovişte şi Buzău, care reprezintă 80% din capacităţile de producţie ale Mechel din România. Domnul Chumakov m-a asigurat că are în vedere atragerea de investiţii pentru aceste combinate. Laminorul Brăila şi Câmpia Turzii vor fi supuse unui proces de reorganizare şi, în funcţie de rezultate, se va discuta şi numărul de salariaţi care vor fi reintegraţi. Acţionarul nu a exclus şi posibilitatea unor disponibilizări, dar a pus-o în contextul reuşitei acestei strategii (…) şi nici ipoteza că dacă va exista un investitor care să le preia să le vândă”, a afirmat, vineri, Varujan Vosganian.
Ministrul s-a întâlnit cu Viktor Chumakov, unul dintre asociaţii firmei Invest Nikarom, care a preluat pentru suma simbolică de 70 de dolari (52 de euro) toate cele 5 combinate siderurgice – Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila – deţinute anterior de grupul rus Mechel.
Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, cu peste 10.000 de salariaţi în 1990 şi aproximativ 2.000 de angajaţi în prezent, a fost preluat în 2002 de firma Conares Trading, înregistrată în Elveţia, care a devenit ulterior parte a grupului metalurgic Mechel. (M.S.)