Membrii AGA nu mai sunt plătiți

ciolos-guvernDupă două memorandumuri aprobate de Guvern în 6 iulie și 24 august, astăzi a fost adoptată și Ordonanța de urgență prin care operatorii economici la care statul și unitățile administrativ-teritoriale dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritară nu mai pot acorda remunerații rerpezentanților în adunările generale ale acționarilor.

OUG modifică și completează OG 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participție majoritară.

În actul normativ adoptat astăzi se mai precizează că “statul și unitățile administrativ-teritoriale, în exercitarea calității de acționar la societățile la care dețin direct sau indirect o participație unică sau majoritată,  acordă mandate cu titlu gratuit reprezentanților săi în adunările generale ale acționarilor acestor societăți”.

“Guvernul a ținut cont de obligativitatea asigurării unui tratament egal între acționarii unei societăți, precum și necesitatea luării unor măsuri care să conducă la optimizarea cheltuielilor societăților la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară”, precizează Executivul.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.