Mercedes-Benz România şi-a prezentat noul CEO

Noul conducător al constructorului german în România este Boris Billich, a cărui prezentare s-a făcut în cadrul unui eveniment în care oficialul Mercedes-Benz a făcut publică strategia pentru 2014, dar şi viziunile sale.

 

Noul CEO Mercedes-Benz România dispune de o vastă experienţă în cadrul departamentului de vânzări, acumulată atât la sediul central din Germania, cât şi în cadrul sucursalelor din Emiratele Arabe Unite, Republica Cehă şi Rusia, unde a ocupat poziţia de CEO Mercedes-Benz Trucks Vostok, înainte de sosirea sa la conducerea Mercedes-Benz România. Primul său contact cu România a avut loc în 1996, când a fost numit Market Manager pe segmentul de Autoturisme şi Autovehicule Comerciale Uşoare în Europa Centrală şi de Est, în cadrul sediului central Mercedes-Benz. În perioada precedentă anului 2004, Boris Billich a condus şi coordonat activităţile de formare şi consolidare a business-ului de Autovehicule Comerciale Uşoare şi Camioane Mercedes-Benz în România.

2013 – an bun pentru Mercedes-Benz România

În comparaţie cu 2012, vânzările de anul trecut au crescut semnificativ, la nivel general, luând în considerare toate unităţile de business Mercedes-Benz România. Evoluţia de ansamblu a companiei indică o tendinţă pozitivă şi o creştere continuă, atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi calitatea, ridicând standardele pentru obiectivele anului 2014. Mercedes-Benz România continuă să fie lider în segmentul de Autovehicule Comerciale Uşoare de dimensiuni medii şi mari. Cu o cotă de piaţă de 21,2%, activitatea diviziei de Autovehicule Comerciale Uşoare este axată pe oferirea de soluţii personalizate pentru toate tipurile de afaceri şi pe susţinerea clienţilor, în nevoile acestora de transport, cu produse care pot fi considerate parteneri de încredere pentru activităţile lor de zi cu zi. Principalul eveniment al anului 2013 a fost lansarea noului Sprinter, care a influenţat în mod semnificativ volumul de vânzări, în timp ce 2014 va fi dedicat lansării noului Vito. În cazul comercializării camioanelor, Mercedes-Benz România a crescut cu succes cota de piaţă cu până la 20%, îmbunătăţindu-şi poziţia în clasamentul pieţei de pe locul 4 până pe locul 2. Volumul ridicat de vânzări ale noilor modele Actros şi, în special, ale camioanelor Euro VI, reprezintă doar unul dintre indicatorii evoluţiei pozitive. Mercedes-Benz România este pregătită să menţină aceleaşi rezultate bune şi în acest an, cu o gamă complet nouă de camioane din toate segmentele: Antos, Arocs şi Atego.

Obiective şi previziuni pentru 2014

Unul dintre principalele obiective ale Mercedes-Benz România continuă să fie obţinerea unui nivel înalt de satisfacţie din partea fiecărui client. Mercedes-Benz România îşi propune să depăşească în mod constant aşteptările şi cerinţele clienţilor, trecând de la „clienţi satisfăcuţi“ la „clienţi fericiţi“ şi parteneri pe termen lung, oferindu-le în permanenţă motive pentru a se bucura de statutul de proprietar al unui autovehicul Mercedes-Benz. Şi în 2014, Mercedes-Benz România va menţine cel mai ridicat nivel al standardelor de calitate. Compania va continua să ofere servicii complete şi, în acelaşi timp, să le personalizeze pentru toţi clienţii, indiferent dacă aceştia sunt proprietari de autoturisme, autovehicule comerciale uşoare sau camioane. Ca prognoză pentru noul an, Boris Billich şi-a exprimat aşteptările în timpul unei sesiuni de informare a presei. Astfel, el prevede o uşoară creştere a cotei de piaţă, atât în segmentul premium, cât şi pe piaţa auto, în general. Prin strategii dedicate, Mercedes-Benz România îşi propune să atingă cele mai bune rezultate şi să consolideze poziţia companiei în toate segmentele.

Boris Billich, CEO al Mercedes-Benz România:

„În 2014 ne aşteptăm ca tot mai mulţi clienţi să opteze pentru achiziţionarea unui autovehicul nou sau a unuia rulat. În acest sens, ne-am propus să facem din 2014 un an chiar mai bun la nivel de vânzări şi servicii post-vânzare. Suntem încrezători că strategia noastră va conduce la o creştere a satisfacţiei şi a fidelizării clienţilor şi, în consecinţă, la creşterea cotelor noastre de piaţă. În plus, am întâlnit în România o echipă puternică şi dedicată, iar împreună suntem determinaţi să depunem toate eforturile pentru ca şi în 2014 să furnizăm servicii de înaltă calitate şi produse de clasă mondială. Echipa întruchipează principiile susţinute de Mercedes-Benz: onestitate, integritate şi respect, dublate de viziune şi determinare.“

 

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.