Un microbuz in care se aflau 20 de membri ai ansamblului folcloric “Strajencuta” din Suceava a fost implicat intr-un accident, marti dupa-amiaza, pe DN 1B, Buzau – Ploiesti, la iesirea din municipiul Buzau. Zece persoane, intre care si copii, au fost ranite si transportate la Spitalul Judetean Buzau.
“Doua persoane au fost aduse la sectia de primiri urgente sub cod galben, acuzand traumatisme multiple, celelalte sunt stabile, dar in stare de soc si au nevoie de consiliere psihologica”, a declarat asistentul sef al UPU Buzau, Luminita Turcu.
Accidentul s-a produs pe DN 1 B, aproape de intersectia cu DN 2 (E85), in zona cunoscuta sub numele de “Hanul lui Tinta”. Din primele cercetari ale politistilor rezulta ca ansamblul folcloric format din 20 de membri se deplasa de la Suceava la Bucuresti la o filmare, iar la intersectia DN 1B si DN 2B, soferul a tras pe dreapta pentru a cere detalii privind traseul. La reintrarea pe carosabil, microbuzul a fost lovit de un automobilist care circula cu viteza.
Conform Politiei Judetene Buzau, traficul in zona in care s-a produs accidentul a fost restrictionat pe un sens. (M.S.)