Mihail Basulescu a fost inlocuit din functia de director general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR), la nici doua saptamani de la ocuparea postului, in locul lui fiind numit adjunctul sau, Mircea Pop, care detinea si el aceasta functie tot de curand. Pop a mai ocupat functia de director adjunct la CNADNR intre 2004-2005, in Guvernul Nastase, in timp ce era cercetat pentru deturnare de fonduri. Firma sa a proiectat Centura Clujului, care la putin timp dupa inaugurare a inceput sa se surpe.
Mihai Basulescu, cel care a semnat in 2004 contractul cu Bechtel, a rezistat numai doua saptamani in functia de sef al CNADNR. Dupa ce presa a relatat ca Basulescu a venit la Companie de la o firma care are contracte in derulare cu CNADNR, el a fost inlocuit, luni, din functie, prin ordinul ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi.
Ministrul sustine insa ca l-a demis pentru intarzierile mari inregistrate de constructori la Autostrada Bucuresti-Ploiesti, al carei termen de finalizare a fost din nou prelungit, pentru august.
Noul director general al CNADNR, Mircea Pop, fusese si el numit recent adjunct la CNADNR, “la pachet” cu Basulescu. El a mai ocupat functia de director adjunct la CNADNR intre 2004-2005, in timpul Guvernului Nastase, in ciuda faptului ca era cercetat. In 1998, Mircea Pop, pe atunci director al Directiei Regionale de Drumuri Cluj, a fost acuzat de Curtea de Conturi de deturnarea a 17 miliarde de lei din fondul de calamitati.
Pop a castigat prin firma sa, DP Consult, mai multe lucrari pentru drumuri nationale, printre care si proiectarea Centurii Clujului, Valcele-Apahida, care, la putin timp dupa inaugurare, a inceput sa se surpe, din cauza alunecarilor de teren.
Magda SEVERIN